Grivei, prizonier în cușca hăituielilor electorale. Iubitorii de animale au promis că vor face miercuri o „plimbare de seară” prin fața primăriei timișorene

eutanasiere 1

Despre Timișoara ultimilor patru ani se pot spune multe și chiar cei mai optimiști susținători ai actualei administrații sunt nevoiți să recunoască faptul că nu toate au mers cum s-a dorit. Totuși, printre disfuncționalitățile cu care avem de-a face zi de zi, problema câinilor vagabonzi nu figurează. Cum-necum, haitele de maidanezi s-au rărit, iar Grivei nu mai umblă cu covrigi în coadă prin centrul urbei.

Discuțiile la nivel național pro și contra eutanasierii nefericitelor animale au ajuns interminabile, fiecare parte având argumentele sale. Totuși, la sfârșitul anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o sentință definitivă, prin care a respins acțiunea unui ONG de protecție a animalelor și prin care eutanasierea a redevenit legală.

Reamintim că guvernul a emis, în anul 2013, reglementările care prevăd inclusiv eutanasierea maidanezilor în urma morții cumplite a unui băiețel de patru ani care a fost sfâșiat de câini vagabonzi într-un parc din București.

Și în Timișoara au fost semnalate numeroase cazuri de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost atacate de haite de câini.

Decizia Primăriei Timișoara de a pune în aplicare reglementările legale pentru gestionarea situației câinilor fără stăpân a încins, din nou, spiritele în oraș. În timp ce iubitorii de animale promit manifestații de stradă, primarul Nicolae Robu dă vina pe adversarii politici pentru tevatura iscată.

Mai multe despre acest subiect citiţi în ziarul “Renaşterea bănăţeană” de marţi, 23 februarie!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *