Grindeanu, despre închiderea Văii Oltului: Îmi asum, sunt mai importante autostrăzile decât alegerile

Grindeanu: S-a lansat licitația pentru primul tronson al Autostrăzii Timișoara-Moravița

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune, vineri, că nu va renunța la restricționarea traficului pe Valea Oltului: „Știu că e an electoral, dar sunt mai importante autostrăzile decât alegerile. Îmi asum”.

„Știu că e an electoral și știu că poate 90% dintre oamenii politici ar fi luat decizia să amâne eventualele lucruri care să ducă la un disconfort. Dar autostrăzile nu au culoare politică și atât timp cât soluția este aceasta, dacă vrem să avem autostrăzi, de a restricționa pe o perioadă de o lună traficul, eu nu ezit, chiar dacă e an electoral și chiar dacă mulți mi-au spus că ar fi mai bine să amânăm, sunt mai importante autostrăzile decât alegerile. Au fost destui ani în care probabil că s-a gândit altcumva și au fost mai importante alte lucruri. Îmi asum acest lucru. Pe mine mă interesează să fac autostrăzi în România, cu toate riscurile”, spune Sorin Grindeanu.

CITEŞTE ŞI: Se toarnă ultimul strat de asfalt pe „Stan Vidrighin”. Restricţii rutiere şi staţii de transport în comun relocate, începând din 9 iulie

El a precizat că este deschis la propuneri alternative.

„Sigur că sunt deschis la propuneri care ar putea îmbunătăți ceea ce colegii din CNAIR și Poliția Rurieră au gândit. Suntem deschiși”, încheie Grindeanu.

Între 8 iulie și 9 august circulația pe Valea Oltului va fi închisă pe parcursul zilei pentru efectuarea de lucrări la autostrada Sibiu-Pitești.

(sursa: Mediafax)

Sursa foto: captură Facebook / Sorin Grindeanu 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *