Greva profesorilor intră în a treia săptămână. Singura condiţie pusă de dascăli pentru a renunţa la proteste

Sindicate: Greva din Educație continuă

Greva profesorilor intră în a treia săptămână. Singura condiţie pusă de dascăli pentru a renunţa la proteste.

Profesorii continuă greva şi astfel intrăm în a treia săptămâna de proteste. „Nu ne mai chemaţi în clase!”, le transmit sindicaliştii premierului şi preşedintelui.

Profesorii revin la ore doar când un cadru didactic debutant va fi plătit cu salariul mediu pe economie, adică patru mii de lei net, este anunţul făcut ieri de două dintre marile confederaţii sindicale din învăţământ.

CITEȘTE ȘI: Lunea Rusaliilor. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Dascălii doresc ca majorarea salarială a debutanţilor să fie trecută în textul Ordonanţei de Urgenţă dată de Guvern pentru mărirea lefurilor, şi nu numai în Nota de fundamentare a acesteia, care nu are putere de lege. De asemenea, vor ca grila de salarizare pentru învăţământ să fie aplicată într-un termen mai scurt şi nu în trei ani, aşa cum a anunţat Guvernul. Aceştia mai cer ca, de la 1 ianuarie 2024, la educaţie să se ducă 15% din cheltuielile bugetului.

observatornews

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *