
Până în luna aprilie, grădinița cu program prelungit dintr-o comună timişeană va fi reabilitată, astfel încât 80 de micuți vor putea învăța în cele mai bune condiții. Unitatea va avea patru module, înglobând câte o sală de clasă și una de mese. Valoarea proiectului este de două milioane de lei.
Se întâmplă la Giarmata, unde o altă grădiniță cu program prelungit urmează să se construiască în cartierul Primăverii. Aceasta va avea o capacitate de 120 de locuri, investiția fiind în valoare de 500.000 de euro, asigurată din fonduri europene.
Virgil Bunescu, edilul-șef al comunei, a menționat: ”Tot din primăvară vor începe și lucrările de construire a unei noi școli, una modernă, pentru elevii de la clasa pregătitoare până pentru cei de a VIII-a. 16 milioane de lei va costa ridicarea unității de învățământ”.