Gir pentru o dezvoltare imobiliară notabilă în centrul Timişoarei

plen CLT 1

Construirea de clădiri cu funcţiuni mixte – locuire colectivă, activităţi administrative, de administrare a afacerilor, financiar-bancare, comerciale, culturale, de turism, servicii, parcare colectivă publică şi privată îmtr-o zonă centrală a Timişoarei a primit, marţi, aprobarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

În şedinţa de plen a fost adoptată o hotărâre care prevede includerea în Planul Urbanistic General a dezvoltărilor imobiliare amintite, acestea urmând să se realizeze pe bd. Mihai Eminescu nr. 2 şi bd. C.D. Loga nr. 3.

Tot marţi, consilierii locali ai Timişoarei au aprobat atribuirea de denumiri pentru 23 de străzi, noi şi vechi, și botezarea unui cartier din m, unicipiul Timișoara. Cartierul despre care vorbim a fost denumit Traian Vuia, fiind compus din zona de blocuri situată în apropierea aeroportului internaţional cu acelaşi nume.

CITEŞTE ŞI: La Târgul de Crăciun din Timişoara vor fi 22 de zile cu recitaluri artistice. Află programul complet al manifestărilor

Una dintre investiţiile notabile ale municipalităţii, care vizează extinderea unui corp de clădire la Şcoala Generală nr. 7 de pe str. I.I de la Brad nr. 2, a făcut ieri un pas spre materializare, pentru că plenul consiliului local a aprobat parametrii şi indicatorii tehnico-economici.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *