Gimnastele timişorene, din nou la înălţime!

Gimnastele timişorene, din nou la înălţime!

Micile sportive ale secţiei de gimnastică ritmică de la CSŞ 1 Timişoara şi-au luat partea leului la Campionatul Naţional Şcolar ce s-a desfăşurat zilele trecute la Bistriţa.

La ansamblu – junioare (6-8 ani) fără obiect, pepiniera juvenilă din capitala Banatului, aflată în componenţa Daria Popa, Gloria Cazacu, Sonia Ionaşcu, Andra Fluţar, Alexis Cioabă, Duşan Alma Goceanu, s-a clasat pe locul al treilea.

La ansamblu junioare III (9-10 ani) fără obiect, o clasare şi mai bună – locul întâi, performanţă bifată în alcătuirea Sophia Wurtz, Delia Botaş, Adeline Tomulea, Sofia Lazoc, Daria Popa.

Aceeaşi poziţionare pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere a fost obţinută la echipe junioare III, prin Sophia Wurtz, Delia Botaş, Adeline Tomulea şi Sofia Lazoc.

Totodată, Sophia Wurtz a fost prima la individual compus, la cerc şi la panglică la categoria junioare III (2014), Delia Botaş a încheiat pe prima poziţie la cerc – junioare III (2013), Adeline Tomulea s-a clasat şi ea pe locul al treilea la panglică – junioare III (2014), la fel ca ansamblul de la junioare II (11-12 ani) cu cerc – Carina Soporean, Monica Szabo, Stella Potages, Laira Crişan, Karla Şandru.

La echipe – junioare II, CSŞ 1 Timişoara a urcat pe treapta a doua, graţie prestaţiilor tinerelor sportive Maria Prodan, Carina Soporean, Monica Szabo, Stella Potages şi Laira Crişan.

La junioare II (2012), Carina Soporean a încheiat pe locul al doilea la individual compus, la minge, şi la panglică, iar la măciuci s-a clasat pe poziţia a treia.

Tot aici, colega sa Monica Szabo a reuşit să termine concursul pe locul secund la măciuci.

La junioare II (2011), Maria Prodan s-a impus în patru probe: individual compus, cerc, minge, măciuci şi panglică.

La echipe – junioare I (2010-2008), reprezentantele clubului din vestul ţării au încheiat pe locul al patrulea, concurând în alcătuirea Maria Maier, Brad Iris Jitariuc, Ilinca Andrnachi.

La senioare, Giulia Mazzolin a reuşit să obţină cinci clasări pe poziţia a treia – la individual compus, cerc, minge, măciuci şi panglică.

Tot aici, dar în competiţia pe echipe, CSŞ 1 Timişoara, având-o în componenţă şi pe Anya Maksai Tothi, sportivă cu dublă legitimare, ea aparţinând şi de LPS Târgu Mureş, s-a clasat pe locul al treilea.

Gimnastele timişorene, din nou la înălţime!

La obţinerea acestor performanţe – 26 de medalii (11 de aur, 5 de argint, 11 de bronz) au contribuit profesorii Alexandrina Tărţan şi Monica Wurtz, coregraful Teodora Andreaş. A fost prezentă la Bistriţa şi Denisa Lupou, în calitate de arbitru.

CITEŞTE ŞI: Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc şi Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, în finala naţională a Jr. NBA League România!


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Gimnastele timişorene, din nou la înălţime!

  1. Toate aceste rezultate deosebite au fost obtinute in ciuda conditiilor in care s-au antrenat, sala fara curent ( au stat cu lumina telefoanelor) si fara caldura ( s-au antrenat cu manusi). Merita toata admiratia noastra, atat ele cat si doamnele antrenoare si consider ca merita mai mult sprijin din partea autoritatilor locale, fiind CSS Timisoara si reprezentand in mod direct orasul nostru.

  2. Bravo intregii echipe !!!
    Sportive si antrenoare !
    Poate mai multa implicare din partea unor sponsori ar fi bine.
    Ce parere aveti de o intalnire simultana intre reprezentantii clubului sportiv scolar, primariei si marilor firme din Timisoara ?

  3. Cu siguranta este binevenita o astfel de intalnire. Dar cine o intermediaza?
    Conditiile in care se antreneaza, cate 4 ore, zilnic, sunt inimaginabile. O sala cu gramuri sparte, fara electricitate si caldura. Toata iarna stau cu echipamentul de ski la antrenamente.

    Timisoara nu le ofera nimic. Timisoara nu are niciun merit. Totul se datoareaza fetelor si antrenoarelor. Atat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *