Gigi Neţoiu, condamnat în dosarul ”Transferurilor”, a suferit un infarct în penitenciar. El a fost transportat la Timişoara

Gigi Netoiu

Gigi Neţoiu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul ”Transferurilor” şi încarcerat la Secţia exterioară Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a fost transportat duminică la spital, iar surse medicale au spus că acesta a suferit un infarct, starea sa fiind stabilizată.

Fostul acţionar al FC Dinamo şi Universitatea Craiova, Gigi Neţoiu, a fost transportat la spital duminică, în jurul orei 19.30, cu o ambulanţă solicitată la Secţia exterioară din localitatea Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

Surse medicale au declarat că Gigi Neţoiu a suferit un infarct, el fiind transferat de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin la Secţia de Cardiologie, unde medicii l-au stabilizat.

În cursul noţii, Neţoiu a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Foto: fanatik.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *