
Timișorenii nu vor beneficia prea curând de lărgirea pasajelor pe sub calea ferată care strangulează, zi de zi, traficul rutier din oraș. După ce execuția lucrărilor de lărgire a pasajului Jiul a fost contestată în urmă cu o lună, marţi a fost anunțată și contestarea licitației pentru lucrarea similară de la pasajul Popa Șapcă.
În mod identic, firma contestatară solicită descalificarea tuturor participanților la licitație, ceea ce ar putea duce la reluarea întregii proceduri, ceea ce ar împinge anunțarea câștigătorului către toamna sau chiar iarna acestui an.
În acest caz, ar fi imposibil ca șantierul să se deschidă pe parcursul anului 2016, ceea ce scade, automat, șansele ca traficul din Timișoara să se desfășoare în condiții rezonabile.
Ca explicație, conducerea municipalității timișorene a vorbit, din nou, despre sabotaj, rea-voință, structuri mafiote și grupuri de interese politico-economice, care nu doresc ca în Timișoara să se întâmple ceva bun pentru comunitate.
Bataie de joc fara sfarsit cu aceste „contestatii” Made In Romania!
Daca se ajunge la descalificarea tuturor participantilor ca urmare a contestatiei si se va relua procedura, asta inseamna ca cel care a depus contestatia a avut dreptate !!
Atunci cine e de vina ca Primaria noastra minunata nu stie sa intocmeasca o documenatie pentru licitatie ? Cine ? Sau sa interpretam ca Primaria noastra minunata incearca sa favorizeze pe vreun ofertant ?
Sau aveti alta varianta de raspuns ?