Ger POLAR în România. Cea mai RECE noapte din această iarnă

ger2

Noapte extrem de geroasă în România: minus 22 de grade au fost înregistrate la Întorsura Buzăului la ora 4 dimineață.

Ger de îngheaţă pietrele, în multe zone din ţară. A fost cea mai rece noapte în România din această iarnă: s-au înregistrat minus 22 de grade la Întorsura Buzăului la ora 4 dimineață, a declarat meteorologul Romica Jurca de la ANM pentru Realitatea TV.

Nu este totuși cea mai rece noapte de 14 decembrie din istorie: recordul absolut a fost de minus 31 de grade, tot la Întorsura Buzăului.

La ora 6 dimineața, potrivit site-ului ANM se înregistrau minus 20 grade la Brașov și Întorsura Buzăului.

În Miercurea Ciuc, la Făgăraş şi la Sfântu Gheorghe s-au înregistrat minus 19 grade. Avem de-a face, aşadar, cu cea mai rece noapte din acest sezon. În București au fost minus 7 grade.

Astăzi deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de ieri, vremea se va menţine rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi dimineaţa.

Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 5 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales spre seară, când va ninge slab, local în regiunile nordice şi vestice, pe arii arii restrânse în centru şi numai izolat în regiunile sudice, unde vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă, ce ar putea favoriza formarea poleiului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi local în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Banatului.

În Capitală, dimineata -7…-5 grade, mai scăzută în zona preorăşenească până în jurul valorii de -10 grade. Pe parcursul zilei vremea se va menţine rece pentru această dată, îndeosebi dimineaţa. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade.

realitatea.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *