Gărâna Jazz Festival – Ediția a XXVII-a – noi muzicieni în line-up. Programul celor 5 zile de concerte

Gărâna Jazz Festival - Ediția a XXVII-a - noi muzicieni în line-up. Programul celor 5 zile de concerte

Gărâna Jazz Festival – Ediția a XXVII-a – noi muzicieni în line-up. Programul celor 5 zile de concerte

Ne mai desparte o lună de a XXVII-a Ediție Gărâna Jazz Festival și line-up-ul se îmbogățește cu patru formații, pe care avem bucuria să vi le prezentăm.

În Poiana Lupului, trombonistul austriac Paul Zauner va cânta, joi, 6 iulie, într-o formulă de quartet cu pianistul american Carlton Holmes, basistul austriac Wolfram Derschmidt și bateristul Dusan Navokov, originar din Serbia. Începând cu mijlocul anilor ’80, Paul Zauner a cântat cu nume mari ale jazzului internațional, ca Leon Thomas, George Adams, David Murray, Gregory Porter, Donald Smith, Mansur Scott și a produs înregistrări remarcabile.

Sâmbătă, 8 iulie, Dean Bowman, cântărețul carismatic care s-a afirmat în jazz, rock, gospel și soul, va cânta alături de pianistul sârb Vasil Hadžimanov și de americanii Nimrod Speaks – contrabas și Ronnie Burrage – baterie. Expresivitatea vocii, dobândită în urma stăpânirii și combinării mai multor tehnici și stiluri vocale, i-a adus lui Dean Bowman nenumărate colaborări cu muzicieni de renume internațional: Don Byron, John Scofield, Reggie Workman, Charlie Hunter, Bernie Worell, Steve Coleman, MeShell Ndegeoshello și mulți alții.

Pe scena din Biserica Catolică din Văliug, tânăra generație de muzicieni jazz români va fi reprezentată de Marquis Noir din Cluj-Napoca (vineri, 7 iulie) și Marta Popovici, duminică, 9 iulie. Fiecare va aduce cu sine un sound proaspăt, viziuni originale, pasiune și multă energie de împărtășit.

 

Programul Ediției a XXVII-a:

miercuri, 5 iulie, Poiana Lupului:
Seifert Night at Gărâna Jazz Festival
Marcin Pater Trio
Leszek Możdżer
Marcin Wasilewski Trio

joi, 6 iulie, Poiana Lupului:
Blazzaj
Austrian Syndicate
Paul Zauner Quartet
Julian & Roman Wasserfuhr feat Jörg Brinkmann

vineri, 7 iulie:
Biserica Catolică Văliug, ora 11.00
7th SENSE
Marquis Noir

Poiana Lupului
JazzyBIT
Enzo Favata Band – The Crossing
Camille Bertault & David Helbock
Per Mathisen & Jan Gunnar Hoff feat Nguyên Lê & Gary Husband

sâmbătă, 8 iulie: 
Biserica Catolică Văliug, ora 11.00
Răzvan Cipcă Trio

Poiana Lupului:
Dean Bowman Band
Rebekka Bakken Band
Oded Tzur Quartet
Sinikka Langeland – Wind and Sun
Michel Godard feat. Luciano Biondini & Nataša Mirković

duminică, 9 iulie:
Biserica Catolică Văliug, ora 11.00
Michel Godard solo
Marta Popovici

Poiana Lupului
Daniel Herskedal Trio
The Side Effects – Marius Neset, Stian Carstensen, Thomas Strønen

Abonamentele de festival sau biletele de o zi pot fi achiziționate online: bilete.ro/garana-jazz-festival-editia-xxvii/ și în magazinele Inmedio & RELAY, Germanos, Vodafone și oficiile Poștei Române.

Abonament 5 zile (miercuri – duminică): 650 RON
Abonament 4 zile (joi – duminică): 520 RON
Bilet pentru o zi: 140 RON.

Copiii sub 14 ani au intrarea gratuită.

CITEȘTE ȘI: Concediu 2023: destinațiile de vacanță cele mai căutate de către români pentru vara acestui an

Informații despre posibilitățile de transport în zonă, cazare sau camping și despre ce trebuie pregătit în bagaj pentru a te bucura, în condiții cât mai relaxate, de cele cinci zile de jazz la Gărâna sunt disponibile pe garana-jazz.ro.

Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *