Gala Premiilor de Excelență UPT 2023

Gala Premiilor de Excelență UPT 2023

Gala Premiilor de Excelență UPT 2023

Ca o încununare a evenimentelor ce au marcat, în acest an, Centenarul Campusului Universitar, dar și în spiritul tradiției Politehnicii timișorene de recunoaștere și susținere acordată excelenței în activitatea de predare, în cercetare, în sport, cultură sau în dezvoltarea relației cu mediul economic și cu societatea, Universitatea Politehnica Timișoara a reconfirmat că apreciază adevăratele valori, răsplătind eforturile depuse, prin organizarea, în 14 decembrie, a unui eveniment care omagiază întreaga comunitate academică – Gala Premilor de Excelență UPT, ediția 2023.

În deschiderea evenimentului, după intonarea imnului academic al Politehnicii, rectorul instituției, Florin Drăgan, care în discursul său a punctat unele dintre momentele cheie din evoluția instituției, a dat tonul unei adevărate dezbateri despre excelență și normalitate fiindcă, așa cum s-a întâmplat și în istoria Politehnicii, atunci când excelența este tradiție, devine normalitate.

În continuare, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții UPT, au fost acordate premiile „Ioan De Sabata” cadrelor didactice care s-au remarcat prin excelență în procesul educațional și în tutorierea studenților, în baza unei competiții deschise, la propunerea comisiilor instituite la nivelul facultăților:

– conf.dr.arh. Diana Giurea (Facultatea de Arhitectură şi Urbanism)

– conf.dr.ing. Bogdan Răzvan Virgil și conf.dr.habil.ing. Ioan Alexandru Topîrceanu (Facultatea de Automatică și Calculatoare)

– conf.dr.ing. Lavinia Afrodita Lupa (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului)

– as.dr.ing. Dănuț Marcel Tokar și ș.l.dr.ing. Nicolae Andrei Crișan (Facultatea de Construcții)

– conf.dr.ing. Pop Călimanu Ioana Monica și ș.l.dr.ing. Ciprian Ovidiu Miron Dughir (Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologii Informaționale)

– ș.l.dr.ing. Ioan Borlea (Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică); conf.dr. Ionel Muscalagiu (Facultatea de Inginerie din Hunedoara)

– ș.l.dr.ing. Turi Attila (Facultatea de Management în Producție și Transporturi)

– ș.l.dr.ing. Ilie Alin Bosioc și ș.l.drd.ing. Cristian Pop (Facultatea de Mecanică)

– ș.l.univ.dr. Maria Dana Grosseck (Facultatea de Științe ale Comunicării).

Tot pentru excelență în procesul educațional, ș.l.dr.inf. Oana Sorina Chirilă a primit, la propunerea Comisiei de Învățământ a Senatului UPT, premiul „Ioan de Sabata – Inovație în Educație”.

Nu doar eforturile depuse în activitatea didactică au fost premiate, ci și cele în activitatea de cercetare. Astfel au fost acordate premiile „Excelență în cercetare” tinerilor masteranzi, doctoranzi sau cercetători cu cele mai multe articole publicate în reviste cotate internațional: ing. Alexandra Mihaela Diaconescu, ing.drd. Ioana Cristina Benea, conf.dr.ing. Anamaria Ioana Feier.

În premieră în acest an, Premiul „Tomi Stern”, instituit ca urmare a unei donații consistente din Canada, din partea unui absolvent UPT, răsplătește excelența în matematică, respectiv automatică și calculatoare, și i-a fost acordat studentei Jinyoung Cho, în anul al doilea la programul de master „Metode și tehnici statistice în sănătate și în cercetare clinică”, organizat la Departamentul de Matematică, și studentului Dragoș Chileban, student în anul 3 la Facultatea de Automatică și Calculatoare, specializarea Calculatoare și Tehnologia Informației.

Premiul „UPT Innovation Fellows”, a fost acordat start-up-ului studențesc ”Solar Encrypt”, un proiect susținut de InoHub UPT.

Buna relație cu învățământul preuniversitar s-a materializat prin acordarea Premiului „Traian Lalescu” Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, de unde, în fiecare an, majoritatea absolvenților vin la Politehnică.

Premiul „Excelență în Sport” a recompensat, de această dată, doi sportivi care au obținut medalii de aur la Campionatul European la o disciplină sportivă relativ nouă, laser run: Erik Kraus și Bogdan Toader.

Premiile „Excelență în cultură” au recompensat devotamentul și pasiunea celor implicați într-o varietate de proiecte desfășurate sub egida Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Aceste inițiative, cu impact semnificativ în comunitate, au fost coordonate de cei 12 premianții:

– dr.ing. Diana Andone

– conf.dr.arh. Cristian Blidariu

– conf.dr.arh. Bogdan Demetrescu

– arh. Loredana Gaiță

– conf.dr.arh. Diana Giurea

– Alexandru Luca

– ș.l.dr.ing. Ionel Mărginean

– conf.dr. Adina Palea

– Bogdan Puriș

– Robert Șerban

– dr. Mihaela Tilincă

– Mirela Stoeac-Vlăduți.

De asemenea, au fost acordate o serie de premii de excelență partenerilor educaționali și strategici ai UPT: „Partener Economic UPT” (BCR), „Timișoara 2030” (arh. Șerban Sturdza și arh. Radu Golumba), „Excelență în Parteneriatul ATU” (prof.univ.dr. Daniel Florin Lighezan, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, conf.univ.dr. Ovidiu Megan, de la Universitatea de Vest, și prof.univ.dr. Dorin Camen, de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”).

CITEȘTE ȘI: Primul vehicul pe patru roți, propulsat cu hidrogen, din România, realizat la Timișoara

Un premiu-surpriză, de „Excelență în Promovarea Imaginii UPT”, a fost acordat Victoriei Cociotă, directorul Departamentului de Comunicare și Imagine al UPT.

Premiile „Excelență în dezvoltare sustenabilă” (prof.univ.dr.ing. Nicolae Muntean) și „Excelență în Internaționalizare” (prof.univ.ec.dr.ing. Anca Drăghici) au răsplătit eforturile depuse de două dintre cadrele didactice implicate în proiecte care confirmă recunoașterea de care se bucură Politehnica timișoreană.
Valoarea absolvenților UPT a fost răsplătită prin premiile „Alumnus UPT” (Iuliu Winkler și prof.univ.dr.ing. Vasile Baltac), „Centenar” (prof.univ.em.dr.ing. Ștefan Gheorghe Preitl).

Atmosfera de sărbătoare a fost completată cu un recital de colinde susținut de Corul Universității Politehnica Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *