
Furtună uriașă în Vietnam. Peste 150 de oameni au murit, străzile capitalei au fost inundate
Taifunul Yagi face în continuare ravagii în Vietnam. Cea mai violentă furtună care a lovit țara asiatică în ultimele decenii a provocat cel puțin 150 de decese începând de sâmbătă. Între timp, inundațiile au afectat și capitala Hanoi.
Bilanțul deceselor provocate de taifunul Yagi a crescut la 152 în Vietnam, potrivit estimărilor guvernului, preluate de BBC. De asemenea, Râul Roșu, unul dintre cele mai mari din țară, a crescut foarte mult și a inundat mai multe părți ale capitalei vietnameze.
Mii de persoane au fost evacuate din zonele joase ale orașului, iar 10 din cele 30 de districte administrative din Hanoi sunt vizate de o alertă de inundații.
Înainte de a lovi Vietnamul, taifunul a provocat moartea a 24 de persoane în sudul Chinei și în Filipine.
CITEȘTE ȘI: Fără apă caldă, joi, 12 septembrie, pentru clienții Colterm din Soarelui, Circumvalațiunii și Torontalului
(sursa: Mediafax)
Sursa foto: The Guardian


