Fundația „CardioPrevent” lansează proiectul CLIPA

Dan Gaita

Peste o jumătate dintre decesele care survin în România în fiecare an (aproape 150.000, dintr-un total de 250.000) au loc din cauza bolilor cardiovasculare, declanșate de dezechilibre organice care favorizează ateroscleroza.

Aproape 80 la sută dintre complicațiile acesteia (inclusiv infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral) sunt prevenibile, iar colesterolul crescut în sânge este principalul factor de risc.

În acest context, Fundația CardioPrevent a lansat luni, în premieră națională, proiectul CLIPA (Combaterea efectelor hiperLIPidemiei familiale la Adolescenți și adulți) pentru depistarea precoce a acestei afecțiuni genetice la copiii din școlile timișorene. În acest scop, unui număr de elevi din clasa a IV-a li se va recolta câte o picătură de sânge din deget și se va depista pe loc dacă au colesterolul crescut. Rezultatele vor fi cunoscute doar de copii și de părinții acestora, care vor putea lua astfel măsuri din timp pentru menținerea sănătății viitorilor adulți.

„Hipercolesterolemia familială este o boală genetică ce a fost total ignorată până acum de către sistemul medical – a venit însă CLIPA ca noi, medici și cadre didactice, susținuți de mediul privat și de reprezentanți ai comunității locale, să informăm părinții și să testăm pentru început potențiala prezență a acestei anomalii la 1.000 de copii de clasa a IV-a. Pentru că o picătură de sânge poate salva o viață”, a declarat prof. dr. Dan Gaiță (foto), președintele Fundației CardioPrevent.

La lansarea proiectului, care a avut loc luni în sala de consiliu a Primăriei Timișoara, au fost prezenți atât primarul Nicolae Robu și viceprimarul Dan Diaconu, cât și deputatul Florin Bîrsășteanu, precum și alți specialiști din domeniul medical și susținători ai Alianței „Sănătate pentru Timișoara”.

Alocuțiunile invitaților au evidențiat, la unison, importanța acțiunilor de prevenire pentru o sănătate cât mai bună a actualei generații, dar și a celor viitoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *