Funcții la nivel central pentru liberali timișeni

pnl nominalizari

PNL Timiș a reușit să obțină două posturi în structura guvernamentală: Bogdan Ghelbere-sectretar general adjunct al guvernului și Alin Chițu-secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice. Iată comunicatul remis de filiala timișeană: ”Biroul Politic Județean a votat aseară, în prima ședință din acest an, propunerile pentru reprezentanții PNL Timiș în funcțiile centrale.

CITEȘTE ȘI: Și funcționarii publici ies în stradă, la Timișoara

Conducerea filialei a obținut următoarele poziții în urma negocierilor de la București: un post de secretar general adjunct al guvernului, nominalizarea PNL Timiș fiind Bogdan Ghelbere, acum secretar general adjunct al PNL Timiș; postul de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice. Nominalizarea susținută de BPJ PNL Timiș este pentru Alin Chitu, absolvent de ASE, masterand în guvernanță publică europeană, cu o experiență de 15 ani în domeniul privat fiscal. Chitu a fost consultant în cadrul Băncii Mondiale și a avut poziții de conducere la KPMG și Deloitte”. În același context, Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș, a declarant:

”Alegerea reprezentanților filialei Timiș în Executiv este o decizie importantă pentru viitorul organizației și pentru relaționarea cu administrația publică centrală. Am avut consultări cu grupul primarilor liberali, cu parlamentarii de Timiș și cu membrii BPJ Timiș despre persoanele nominalizate pentru aceste funcții. Sunt poziții care vor fi în sprijinul administrațiilor locale din Timiș, pentru a promova proiectele primarilor noștri și, implicit, pentru a putea respecta promisiunile noastre către cetățeni, în campanie, spre dezvoltarea unui Timiș european. Sunt două posturi cu responsabilitate majoră pentru Timiș, atât față de filială, față de primari, de parlamentari, la cel mai înalt nivel al Guvernului. Am încredere că cei doi colegi nominalizați astăzi vor fi onești, vor reprezenta cu cinste Timișul și vor face renume filialei, ca o filială care promovează oameni competenți”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *