Frontieră deschisă temporar la Uivar: România și Serbia, legate prin Bega

Pistă de biciclete între Timișoara şi Ghiroda, pe malul Begăi. Două firme s-au prezentat la licitaţie

Frontieră deschisă temporar la Uivar: România și Serbia, legate prin Bega.

Un punct de trecere a frontierei România–Serbia va fi deschis temporar în zona comunei Uivar, județul Timiș, pe pista de biciclete amenajată de-a lungul canalului Bega, între Timișoara și Zrenjanin.

Deschiderea este realizată la inițiativa Consiliului Județean Timiș, în colaborare cu autoritățile române și sârbe, și urmărește să faciliteze mobilitatea transfrontalieră și să atragă mai mulți vizitatori la evenimentele culturale organizate pe ambele maluri ale Begăi.

Când va fi deschis punctul de frontieră

Punctul de trecere va funcționa între orele 08:00 și 20:00, după următorul program:

– 11, 12 și 13 septembrie 2026 – inclusiv pentru traversarea pe apă;
– 18, 19 și 20 septembrie 2026 – inclusiv pentru traversarea pe apă;
– 26 și 27 septembrie 2026;
– 24 și 25 octombrie 2026.

Pentru primele două perioade, trecerea frontierei va fi permisă atât pe pista de biciclete, cât și pe apă.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara anunță că au fost luate măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a formalităților de control, atât pentru participanții la evenimente, cât și pentru turiști.

Ce documente sunt necesare

Persoanele care vor să treacă frontiera în Serbia trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, respectiv carte de identitate sau pașaport.

În cazul minorilor, trebuie prezentate toate documentele prevăzute de legislația în vigoare pentru ieșirea din România.

Autoritățile recomandă turiștilor și celor care intenționează să folosească traseul transfrontalier să țină cont de programul limitat al punctului de trecere și de faptul că acesta este deschis doar în datele stabilite.

Inițiativa urmărește să transforme zona canalului Bega într-un punct de legătură mai activ între România și Serbia și să susțină turismul și schimburile culturale dintre cele două țări.

(sursa: Mediafax)

CITEȘTE ȘI: Manual de referință în managementul dezastrelor naturale sub impactul schimbărilor climatice, semnat de cercetători ai UPT


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *