Fratele lui Traian Băsescu, condamnat la închisoare cu EXECUTARE

mircea basescu2

Fratele lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul de trafic de influență.

Marian Căpățână a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Instanța a dispus și confiscarea sumei de 265.000 de euro de la cei doi. Sentința este definitivă.

Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna ianuarie a acestui an, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de influenţă, însă decizia de atunci nu a fost definitivă. Sentința a fost atacată, iar azi magistrații Curții de Apel Constanța au menținut sentința din prima instanță.

Fratele fostului președinte a fost acuzat că a primit 250.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care acesta era judecat pentru tentativă de omor.

Sursa: stiripesurse.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *