FOTO VIRAL. O asistentă îi citește o poveste unei fețite de etnie romă, în timp ce mama copilei plânge

asistenta

Într-un sistem de sănătate în care cazurile de malpraxis, mizeria din spitale, comportamentul revoltător al unor cadre medicale și poveștile de coșmar de care auzim zilnic, gestul unei tinere asistente de la spitalul pentru copii „Grigore Alexandrescu” a cucerit inima internauților.

O imagine în care asistenta îi citește o poveste unei fetițe de etnie romă a înduioșat mii de oameni și a fost redistribuită de peste 2.500 de ori, inclusiv de către fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, care a comentat în dreptul fotografiei: „Îi mulțumim! Și vă mulțumim și dumneavoastră pentru inspirație!”

„La Grigore Alexandrescu, o tânără asistentă îi citește o poveste unei fetițe de 5 ani de etnie romă, pe care mai întâi a îmbăiat-o și a învelit-o bine, bine. Este și mama fetiței în salon, dar nu știe carte și are ochii în lacrimi. Probabil nu e obișnuită cu atâta blandețe și generozitate”, scrie autoarea postării.

„Din păcate, rar așa oameni. Am trecut pe acolo și am avut parte de mutre acre. Singura persoană amabilă a fost medicul, când fetița i-a vorbit despre visul ei de a deveni medic veterinar”, „Aceste lucruri nu ar trebui să ne surprindă sau să ne emoționeze peste măsură. Ar trebui să fie gesturi normale și comune în instituțiile medicale. Sistemul defect, lipsa banilor și a educației unor cadre medicale fac aceste gesturi foarte rare”, „De necrezut! Un exemplu pentru toate celelalte spitale sau secții unde lucrurile ar trebui să fie la fel! Mai ales când e vorba de copii! Bravo! Aproape că îmi dau mie lacrimile, dar mamei copilului!”, au transmis câteva persoane, scrie digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “FOTO VIRAL. O asistentă îi citește o poveste unei fețite de etnie romă, în timp ce mama copilei plânge

  1. Acum 50 ,40 și chiar 30 de ani îți ridicai pălăria în fata unei asistente,în primul rand aveau cei șapte ani de acasa apoi , anii de liceu ,aveai o cultura generala solida, după care ai urmat trei sau doi ani școală post liceala ,la admitere eram șapte candidați pe un loc( dimineață practica în spital dela ora 7 la ora13,după masa cursuri dela 14 la19 ,sau de la 15la 20) cursurile erau predate doar de profesori universitari .Ma opresc aici,pentru a lăsa loc de alte comentariil ,de a se trage concluzii ,iar CINEVA daca are urechi ar trebui sa audă ,ca toate asistentele sa fie ca și aceasta tânără. Felicitari!

  2. Ptr Asistenta Pensionara. Asa ceva nu o sa mai fie in Romania niciodata se intra peste tot numai cu pile spaga foarte putini intra pe merit ca sa va dati seama utati-va la sesiunile de bacalaureat si cifrele promovabilitatii spun singure nivelul educatiei in scoli si licee si situatia din sanatate se repeta in toate institutiile bugetare inclusiv in politica si justitie

    1. Domnu’ Jony, asa ceva nu o sa fie si nici nu este în primul rând pentru ca nu avem bunul simt elementar de a folosi apelative precum domnul sau doamna (asistenta), va rog sa, permiteți-mi sa, etc.
      Lecțiile pe care ne grăbim sa le dam altora ar trebui sa înceapă prin exemple personale, de bun simt elementar, civilizat, si de respect pentru generațiile de oameni care au ajuns la vârsta senectutii.

  3. Dar alti pacienti care au trebuit sa astepte in timp ce asistenta citea povesti?! Sigur ca e mai placut sa citesti povesti decit sa schimbi paturi sau sa iei singe.

    1. Un suflet suferind are nevoie de alinare sufleteasca. Apreciez ca doamna asistenta avea nu numai obligația de serviciu de a se ocupa de acel copil suferind dar si bunătatea sufleteasca necesara pentru a se ocupa de acel caz. A făcut-o în mod admirabil lăsând la o parte prejudecățile clasice vizavi de țigani drept pentru care a fost apreciata de foarte multi oameni sufletiști dacă nu si de o parte din cei „realiști”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *