Fotbalistul timişorean Dorin Rotariu, audiat în dosarul morţii lui Patrick Ekeng

Dorin Rotariu

Fotbalistul timişorean al echipei Dinamo Bucureşti, Dorin Rotariu, a fost audiat luni, în calitate de martor, în dosarul privind moartea fostului său coechipier Patrick Ekeng.

Alături de Rotariu, în faţa procurorilor au mai fost chemaţi fotbalistul Sergiu Hanca şi directorul sportiv Ionel Dănciulescu.

La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti este în lucru un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă în cazul morţii fotbalistului Ekeng.

Camerunezul Patrick Ekeng (26 de ani) a murit după ce a suferit un şoc cardiogen şi s-a prăbuşit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo – Viitorul, scor 3-3, la doar şapte minute după ce intrase pe teren. Medicii au încercat să-l resusciteze pe mijlocaş peste 80 de minute, fără succes însă.

Rezultatele Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) după disecţia făcută pe inima fotbalistului Patrick Ekeng arată că organul suferea de mai multe afecţiuni patologice, însă rezultatele toxicologie se vor afla abia peste două săptămâni.

Foto: fanatik.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *