Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, contraatacă în ”dosarul Poli”

Gheorghe Ciuhandu

Fostul edil-șef al municipiului Timișoara, Gheorghe Ciuhandu, dă o replică tăioasă acuzațiilor care i se aduc în ”dosarul Poli”, aflat pe masa de lucru a Direcției Naționale Anticorupție Timișoara, declarând că procurorul de caz, Ciprian Dorobanțu, este lipsit de imparțialitate.

Din acest motiv, în urmă cu câteva zile, reprezentantul DNA a fost recuzat de către fostul edil, cerere care încă nu a fost soluționată.

Ancheta DNA (în care sunt cercetate mai multe persoane publice) vizează sponsorizarea de 27 de milioane de lei pe care Primăria Timișoara, în timpul administrației lui Ciuhandu (mai precis, în anul 2008), a acordat-o echipei de fotbal emblematice a Timișoarei.

În contrapartidă, conducerea acesteia se obliga să respecte niște criterii de performanță în campionatul intern, dar și calificarea în cupele europene.

Fostul primar se apără și spune că, în primul rând, inițiativa acestei asocieri nu i-a aparținut și că nici măcar nu a luat parte la discuțiile inițiale, antepremergătoare semnării acestui contract, derulate între consilieri și reprezentanții echipei ”Poli”.

Mai mult, Gheorghe Ciuhandu a afirmat că, în tot acest răstimp, Curtea de Conturi a efectuat mai multe controale la primărie, însă niciodată nu a sesizat nereguli privind această finanțare.

”Întrebarea firească este cum, dintr-odată, la opt ani de la demararea negocierilor de asociere şi aproape cinci ani de la consumarea contractului, DNA descoperă abuzuri în serviciu, punând sub urmărire şi funcţionari din Primăria Timişoara care, în virtutea atribuţiunilor lor de serviciu, au gestionat această asociere? (…). Răspunsul este simplu: un denunţ penal!”, se arată într-un comunicat în care Gheorghe Ciuhandu o indică drept autoare a acestui denunț pe avocata Carmen Obîrșanu.

Fostul edil susține că sponsorizarea echipei ”Poli” a fost expertizată de două firme specializate, una la solicitarea instanței, și că ambele au scos la iveală legalitatea acesteia.

”Procurorul Dorobanţu Ciprian a dispus începerea urmăririi penale fără a aştepta finalizarea expertizei, aspect ce denotă ideile preconcepute şi prejudecăţile organului de urmărire penală faţă de vinovăţia subsemnatului. Mai mult decât atât, prin dispoziţia procurorului, în timpul efectuării expertizei mai sus amintite, organul de cercetare a ridicat o multitudine de acte financiar-contabile din primărie, împiedicând astfel expertul să-şi definitiveze lucrarea şi inducând o stare de presiune asupra acestuia, ce poate influenţa (în sensul dorit de procuror) rezultatul expertizei (…). Nu în ultimul rând, procurorul Dorobanţu se află şi într-o stare de incompatibilitate generată de acţiuni întreprinse pentru obţinerea autorizării construcţiei casei familiale, cu încălcarea deontologiei profesionale şi a reglementărilor legale în materie de urbanism când se legitima peste tot în PMT şi se prevala de funcţia de procuror la DNA”, se arată în același comunicat.

Gheorghe Ciuhandu a contestat ordonanţa de confirmare a urmăririi penale împotriva lui, formulând o plângere la procurorul şef al DNA Timişoara în 15 octombrie, plângere nesoluţionată însă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *