Fostul premier al României, martor în procesul ”Poli II”

Sorin Grindeanu, fostul prim-ministru al României, a fost audiat, luni, ca martor, în dosarul finanțării echipei de fotbal Politehnica de către Primăria Timișoara, în perioada 2008-2011.

Aflat pentru prima dată în viața sa într-o sală de judecată, Sorin Grindeanu a mărturisit, cu mâna pe Biblie, după procedura obișnuită a instanțelor, dar și cu emoțiile inerente ale unei asemenea prezențe mai puțin obișnuite, că s-a împotrivit, de la bun început încheierii unui contract de asociere între cele două entități, însă doar pentru că îl considera inoportun, nu și ilegal.

”Am considerat că sponsorizarea nu este oportună, fiind vorba de o sumă mare de bani – două, trei milioane de euro, cred, dar acel contract a ajutat un anumit femomen fotbalistic din acel moment”, a declarat Grindeanu.

Niciodată, însă, nu și-a pus problema ilegalității lui, mai ales că, de-a lungul timpului, au existat mai multe controale ale Curții de Conturi care nu au semnalat vreo neregulă.

Grindeanu a mai declarat că, deși a fost numit în consiliul de administrație al clubului Politehnica, nu a fost niciodată convocat la vreo ședință a acestuia, mai ales știută fiind animozitatea existentă între el și fostul finanțist al echipei de fotbal, Marian Iancu.

Grindeanu a mai afirmat că, pe perioada mandatului său de prim-ministru, chiar a adoptat o hotărâre de guvern prin care să se permită finanțarea, de către unitățile teritorial-administrative, a cluburilor sportive din țară, însă normele metodologice de aplicare a ei nu au fost publicate încă.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Fostul premier al României, martor în procesul ”Poli II”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare