Fondurile europene, ce-am avut și ce-am pierdut

deponeu ghizela

Cu ce rămânem în Timiș și în Timișoara după epuizarea exercițiului financiar 2007-2013 ar putea constitui o temă de dezbatere foarte serioasă pentru politicienii din această parte de țară. Desigur, nu una în cadrul căreia să fie arătați cu degetul cei care au „ratat” în măsură mai mare sau mai mică utilizarea banilor europeni pentru binele comunităților pe care ar trebui să le reprezinte.

Interesul oamenilor este să vină cât mai mulți bani pentru obiective cât mai folositoare pentru ei, iar numele tăietorului de panglică se va pierde, oricum, în negura timpului. Până una-alta, aproape toate proiectele care au fost sau ar fi trebuit implementate de la jumătatea lui 2012 încoace au fost elaborate și depuse cu ceva vreme înainte, de foștii șefi ai administrației, astfel că actualii gestionari ai acestora nu au avut decât să le urmărească sau nu implementarea.

Datele Agenției de Dezvoltare Vest ne arată o situație destul de limpede aspra proiectelor cu finanțare europeană depuse în întreaga regiune.

Timișoara, desemnată pol de creștere al regiunii, a avut rezervată o sumă destul de mare în cadrul Programului Operațional Regional, de 70 de milioane de euro, pe care doar acest municipiu o putea accesa.

În cadrul programelor europene s-au mai ivit și alte posibilități de finanțare pentru orașul de pe Bega, iar despre implementarea proiectelor s-a vorbit extrem de mult. Unele lucrări au fost deja încheiate, altele vor fi, probabil, gata pe ultima sută de metri, iar câteva – cine știe? – ar putea chiar să rămână neterminate.

Consiliul Județean Timiș nu a avut din start atâtea oportunități de finanțare. Totuși, după exercițiul financiar 2007-2013, sunt vizibile două proiecte finalizate: reabilitarea Bastionului Theresia și deponeul ecologic de la Ghizela, cu toate anexele sale.

Alte proiecte care nu s-au mai pus în aplicare au fost cele legate de Parcul de energii alternative de la Covaci, reabilitarea Muzeului Banatului și construirea unui centru multifuncțional pe locul fostului centru militar zonal din centrul Timișoarei.

Dacă primul de pe listă, cel de la Covaci, a rămas în ceață, la ultimele două s-a renunțat în favoarea accesării unor sume foarte frumoase pentru modernizarea și dotarea ambulatoriului Spitalului Județean. Din păcate, licitația pare să se fi împotmolit, astfel că și soarta acestui proiect rămâne oarecum incertă.

Ce va fi în continuare aflaţi din ziarul “Renaşterea bănăţeană” de marţi, 27 octombrie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *