Fluctuaţii majore pe piaţa timişeană a cerealelor

APIA: Peste 274 milioane lei autorizate la plată pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

Recoltarea porumbului încă nu este încheiată, dar se poate conchide încă de pe acum că producțiile realizate de fermierii din județul Timiș sunt bune și foarte bune.

CITEȘTE ȘI: Cât ajunge să câștige lunar un curier de mâncare pe bicicletă. Rapiditatea aduce bacșișuri mari

În ansamblu, anul agricol nu a fost unul rău pe plaiurile bănățene, recoltele de cereale fiind remarcabile, în special la culturile de primăvară. Piața, însă, are fluctuații mai mult sau mai puțin convenabile agricultorilor.

CITEȘTE ȘI: Timișoreanul Dan Negru are o explicație și în cazul Mitropolitului Banatului

Rapiţa şi grâul, cele mai profitabile

Rapița s-a dovedit cea mai bună afacere în acest an pentru fermierii specializați pe cultura mare, ei obținând între 1,50 și 1,60 de lei pe kilogram, în condițiile unei recolte mulțumitoare.

CITEȘTE ȘI: Sălile de petreceri și pomeni sunt istorie. Într-o localitate timișeană mesele se întind în plină stradă

Grâul, de asemenea, pe fondul unor producții slăbuțe atât în vestul și în centrul Europei – inclusiv în Ungaria sau Polonia – cât și în Rusia și Ucraina, este bine plătit pe piața românească. În Timiș, fermierii obțin în această perioadă 75-76 de bani pe kilogram, dar la un moment dat prețul s-a învârtit chiar și pe la 77-78 de bani, după cum susține Nicolae Oprea, secretarul executiv al Asociației Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice Timiș, care susţine că sunt premise ca grâul să se mai scumpească în lunile următoare, fapt de care pot profita cei care încă au cantităţi importante în silozuri.

Oscilaţii mari la porumb

„Pentru porumb, agricultorilor li se oferă la ora actuală 55-56 de bani pe kilogram, în unele cazuri chiar 57.

Dar sunt fluctuaţii mari, astfel că la un moment dat preţul a coborât la numai 50 de bani, iar altădată s-a dus chiar la 58. Recoltarea porumbului încă nu e finalizată, dar, în orice caz, producţiile sunt în general foarte bune, deşi nu în toate zonele judeţului.

De pildă, în zonele Sânnicolau Mare şi Cenad recoltele nu au fost foarte mari. Unele exploataţii din Timiş au obţinut doar 6,5 sau şapte tone de porumb la hectar, dar multe au recoltat în jur de zece şi avem şi vârfuri de 12 sau chiar 13 tone la hectar”, afirmă Nicolae Oprea.

Scădere de preţ la soia

Soia nu se numără printre culturile cu care agricultorii să fi dat lovitura în acest an. Deşi producţiile nu au fost rele pe parcelele cultivate cu soia în Timiş – mulţi au obţinut în jur de 2.500 de kilograme la hectar, dar unii au scos chiar şi 4.000 – preţul a avut o traiectorie descendentă: după ce iniţial achizitorii ofereau chiar 1,30 de lei pe kilogram, generozitatea lor a scăzut treptat până spre 1,20 de lei pe kilogram, iar producătorii care nu au bătut palma pentru valoarea respectivă regretă la ora actuală, căci li se oferă doar în jur de 1,15 lei/kg.

Floarea-soarelui, plătită cel mai prost

În clasamentul profitabilităţii culturilor cerealiere, lanterna roşie este deţinută de floarea-soarelui, care se plăteşte cel mai prost în raport cu ceea ce aşteptau fermierii.

„Cei care au reuşit să vândă floarea-soarelui cu 1,20 sau 1,25 de lei pe kilogram l-au prins pe Dumnezeu de picior!

Preţul a scăzut continuu, ajungând la un moment dat la 1,10 lei/kg, apoi a coborât la numai un leu sau chiar mai jos, pentru că unii producători au ajuns să vândă cu numai 90 de bani pe kilogram.

Depozitarii din Timiş au achiziţionat cantităţi destul de mari de floarea-soarelui, dar la rândul lor nu au desfacere”, explică Nicolae Oprea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *