Fitness-ul, la mare modă și la sate

Am văzut spații dotate cu aparate pentru fitness în parcuri, la Sânnicolau Mare și Parța. Înainte de aceasta am văzut o „sală de culturism” la o casă de cultură, la Gătaia, dotată cu aparate realizate de localnici din materiale refolosibile.

Sigur că din această înșiruire de trei localități, două încă mai au pronunțate interferențe rurale, doar una fiind oraș cu adevărat. Iată, însă, că Șandra, o localitate rurală sută la sută, le întrece pe toate, putând să ne arate o sală de fitness… a-ntâia.

Aceasta este amplasată la etaj în noua clădire a bazei sportive care a fost construită în imediata apropiere a unui teren artificial bun pentru jocuri sportive, și el nou, și a terenului de fotbal, ambele într-un cadru natural, în spatele parcului.

La parterul clădirii sunt vestiare și grupuri sanitare moderne, adică la standarde dintre cele mai bune, iar la etaj, un loc căutat de localnicii de toate vârstele și sexele, de la copii la adulți și vârstnici.

În acest spațiu generos poți trage la „fiare”, poți arde kilograme, pentru o viață mai sănătoasă și, când faci o pauză, poți privi pe geam un cal păscând pe pajiștea verde cu panorama Șandrei pe fundal. După care, dacă ai chef, poți trage și alergătură, în aer curat.

Ce poate fi mai splendid astăzi, când nimeni nu mai citește, doar butonează, și când preocupările cultural-artistice sunt rare, așa de vreo-două trei ori pe an. Fitness-ul este însă ceva de toată ziua, indiferent de vârstă sau ocupație.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns