Firmele din Timiş nu se înghesuie să achiziționeze vehicule electrice

De la finalul lunii iunie, persoanele juridice care vor să-şi cumpere maşini electrice noi pot cere statului sume de până la 20.000 de lei. Cu toate acestea, potrivit informaţiilor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), până acum firmele nu s-au arătat interesate prea mult de achiziţionarea vehiculelor prietenoase cu mediul, și mai puține dintre ele îndeplinind condițiile pentru a obține ecotichetul.

Adresat în egală măsură atât persoanelor fizice, cât și celorr juridice, persoanelor fizice autorizate şi titularilor de întreprinderi individuale sau familiale, „Rabla“ a dat startul înscrierilor pentru aceste entități în urmă cu o lună, iar de atunci doar 62 de firme din întreaga țară au obţinut dreptul de a beneficia de prima de casare.

Unele dintre acestea au profitat de ocazie pentru a-și înnoi practic o bună parte din parcul auto. Transelectrica SA, de pildă, apare în evidențele Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național cu 53 de autovehicule acceptate, în timp cei două firme prahovene și una din Iași au predat fiecare 37 de mașini.

În schimb, nici o persoană fizică, nici o PFA sau AF timișeană nu s-a arătat interesată de înscrierea pe listele „Rablei“, cu toate că la ediția din acest an ar avea posibilitatea să cumuleze ecotichetul de 20.000 de lei cu prima de casare de 6.500 de lei, obţinând, astfel, 26.500 de lei pentru a cumpăra o maşină pur electrică, în schimbul casării unui automobil mai vechi de opt ani.

Ce-i drept, timp ar mai fi, căci sesiunea de înscrieri pentru persoanele juridice va continua până la data de 21 octombrie, așa că firmele timișene mai au la îndemână aproape trei luni în care să-și înlocuiască vechiturile pe patru roți cu niște maşini eco, adică autovehicule nepoluante pe de o parte şi eficiente energetic pe de cealaltă


Contactează autorul la: [email protected]

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns