Firma lui Georgică Cornu, în vizorul DIICOT

georgica cornu

Procurorii DIICOT au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza judeţului Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Firma vizată este Confort SA, administrată de omul de afaceri timișorean Georgică Cornu.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2012, directorul general al Regiei Autonome de Activități Nucleare din Drobeta Turnu Severin (în prezent, aflată în stare de faliment), precum și directorul economic al acesteia, au delapidat peste 23 de milioane de lei în beneficiul firmei Confort SA din Timișoara. Banii reprezentau garanția de bună execuție a lucrărilor prevăzute în cadrul unui contract.

Conform acestuia, firma timișoreană se angaja să furnizeze, să monteze şi să pună în funcţiune o instalaţie de evacuare „în slam dens” pentru Sucursala Romag Termo, într-un termen de trei ani de la încheierea contractului. Furnizorul se obliga să constituie o garanţie de bună execuţie a contractului în cuantum de 10 la sută din valoarea contractului, prin reţineri succesive din plata cuvenită pentru facturile parţiale.

Garanţia se restituia într-un procent de 70 la sută în termen de 14 zile de la semnarea procesului-verbal de recepţie, iar diferenţa, la expirarea perioadei de garanţie. Contractul încheiat între RAAN Drobeta Turnu Severin şi SC CONFORT SA Timişoara a avut termen de execuţie luna mai 2012, însă nici până în prezent acesta nu a fost finalizat şi nu a fost încheiat procesul verbal de recepţie la punerea în funcţiune.

Potrivit procurorilor, cei doi suspecți cu funcții de conducere în cadrul regiei nu au respectat clauzele contractuale. În contul comunicat de către firma timișoreană, drept cont de virare a garanţiei de bună execuţie, a fost virată doar suma de 2,5 milioane de lei, în timp ce 23.559.879,16 lei au fost virați în conturile curente ale SC Confort.

Omul de afaceri Georgică Cornu a mai fost luat în vizorul procurorilor DIICOT Mehedinți, tot într-un dosar privind infracțiuni de natură financiară, instrumentat anul trecut.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *