Finanțare proprie pentru învățământ și sănătate într-o localitate din Timiș

Reabilitare prin împădurire, într-o localitate timișeană

Finanțare proprie pentru învățământ și sănătate într-o localitate din Timiș

Întruniți în ședință de plen, consilierii locali ai orașului timișean Jimbolia au adoptat, în contextul mai larg al adoptării bugetului orășenesc pe anul în curs, și mai multe hotărâri distincte pentru susținerea unor instituții publice de învățământ și sănătate.

Astfel, pentru susținerea Spitalului Orășenesc Dr. Karl Diehl a fost alocată suma de 508 mii de lei (dintre care 258 de mii pentru cheltuieli de capital și 250 de mii pentru cheltuieli curente), iar pentru ansamblul unităților de învățământ preuniversitar de pe raza orașului a fost consemnată suma totală de 1,3 milioane de lei, care va acoperi costurile cu bunurile și serviciile aferente.

Orașul Jimbolia numără în prezent aproape 13 mii de locuitori (populație stabilă), iar rețeaua școlară acoperă întregul parcurs educațional, până la nivelul de liceu inclusiv, cuprinzând circa 250 de preșcolari, 730 de elevi în ciclurile primar și gimnazial și peste 600 de liceeni.

CITEȘTE ȘI: Prognoza meteo pentru aprilie: temperaturi sub normalul perioadei în prima jumătate a lunii


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *