Film în aer liber în parcarea unui supermarket
Lugojenii de toate vârstele sunt invitați sâmbătă, 18 iunie, de la ora 21.30, în parcarea magazinului Kaufland din municipiu, pentru a viziona filmul ”Deasupra tuturor”, una dintre cele mai îndrăgite animații din ultimii ani.
Pelicula prezintă povestea lui Carl, un septuagenar, care, deranjat de modul haotic în care vecinii își construiesc locuințele, își ia zborul cu tot cu casă, susținut în aer de o mulțime de baloane multicolore.
CITEȘTE ȘI: Un adolescent a căzut cu bicicleta de pe un pod și a murit. Incidentul șocant s-a petrecut în vestul țării
Bătrânul vrea să-și țină și o promisiune făcută soției sale, care din păcate a decedat: aceea de a explora lumea întreagă.
Planul său are o singură hibă: în momentul ”decolării”, pe prispa casei lui se află și un entuziast puști de opt ani.
Evenimentul este organizat de Asociația Cinemobilul, în parteneriat cu Kaufland România, conform redesteptarea.ro.
Intrarea este liberă, iar animația va fi dublată în limba română.