Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, la a IV-a ediție

Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, la a IV-a ediție

Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, la a IV-a ediție.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a IV-a, în 26 iunie 2025, de la ora 18:30, la Timișoara Convention Center din Timișoara.

Soliști renumiți, tamburași, dansatori și extraordinara orchestră a Ansamblului Profesionist Banatul îi vor aduce, împreună cu publicul iubitor de folclor autentic, un omagiu postum artistului care va rămâne, mereu, un simbol al Banatului tradițional.

Festivalul aduce un omagiu personalității și operei legendarului solist de folclor Petrică Moise.

Bănățean mândru de originile sale, Petrică Moise a colaborat, de-a lungul impresionantei sale cariere artistice, cu cele mai cunoscute ansambluri folclorice din țară.

A avut turnee în Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Canada, SUA și Australia, purtând mereu în suflet dragostea pentru cântecul bănățean.

Și-a exprimat forța creatoare în albume pline de farmec și inspirație cum ar fi ”Câte-n lume vin și trec”, ”Acuș’ am 50 de toamne”, ”Din Lada cu Zăstre” sau ”Cântări Noi, Cântări Bătrâne.” A primit aplauze la scenă deschisă cu interpretări și creații originale devenite adevărate șlagăre populare,  cum sunt  ”Țara mea-i Banatu’ meu”, ”Două vieți dac’aș avea,” ”Două mândre din Chișoda” sau ”Lumea asta-i cum o vezi.” Personalitatea sa fascina  publicul și stârnea de fiecare dată ropote de aplauze și lacrimi, „Țara mea-i, Banatu’ meu” devenind un adevărat imn al Banatului.

Invitați în recital sunt Petrică Miulescu Irimică, Adrian Stanca, Alexandru Pugna, Georgiana și Dan Necșa, Maria Butilă, Pera Todorovici și Tamburași, David Crișan și Daniel Babescu.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca. Coregrafia poartă semnătura cuplului Floarea și Grigore Munteanu.

Spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian.

CITEȘTE ȘI: Lista celor 100 de măsuri de austeritate pregătite pentru România în cadrul negocierilor dintre partide. Care sunt măsurile pentru care există consens (surse)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *