
Femeie mușcată de un câine în centrul Timișoarei.
O femeie a fost mușcată de un câine, vineri, în jurul orei 14,20 în Piața Victoriei din Timișoara, lângă Fântâna cu Pești.
Câinele era ținut în lesă de proprietar, iar la un moment dat patrupedul a sărit la femeie și a mușcat-o de antebraț.
Proprietarul spune că nu este un câine agresiv, este dresat, dar probabil s-a speriat de femeia care se deplasa cu ajutorul unui baston.
Evenimentul a fost anunțat la 112, iar la fața locului au intervenit un echipaj SMURD și un echipaj de poliție.
Proprietarul câinelui s-a retras pe o stradă lăturalnică și a așteptat oamenii legii, pentru a le spune ce s-a întâmplat.