Femeia rănită grav într-o explozie la Arad, dusă cu elicopterul SMURD la București

Accident grav în vestul țării, soldat cu cinci răniți, între care trei copii

Femeia rănită într-o explozie produsă în apartamentul său din centrul municipiului Arad este în stare foarte gravă şi a fost transferată cu elicopterul la un spital din Bucureşti, conform Agerpres.

„Pacienta a suferit arsuri de gradele II şi III pe 60% din suprafaţa corpului, dar şi arsuri ale căilor respiratorii, care pun cele mai mari probleme. Echipa medicală a decis să o transfere la Spitalul de Arşi din Bucureşti cu un elicopter al SMURD”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz.

Femeia a fost rănită într-o explozie produsă în apartamentul său, în urma unei acumulări de gaz, a informat, vineri seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad. Explozia s-a produs în momentul în care proprietara, în vârstă de 31 de ani, şi-a aprins o ţigară.

Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu şi nici nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.

 

stiripesurse.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *