Farmaciștii reclamă suplimentarea discriminatorie a locurilor de rezidențiat

Sute de farmaciști din toată țara protestează în Piața Victoriei

Circa o mie de candidați de la farmacie și medicină dentară la examenul de Rezidențiat organizat în acest an îi solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, suplimentarea locurilor, după ce peste 2.000 de candidați care au luat examenul au fost lăsați fără locuri.

„În urma examenului de rezidențiat, candidații din domeniile medicină dentară și farmacie se simt discriminați de măsura Ministerului Sănătății prin care se suplimentează locurile alocate domeniului medicină generală.
Deși legislația aferentă organizării și desfășurării examenului de rezidențiat nu a fost aprobată pe timpul mandatului său, ministrul sănătății, domnul Alexandru Rafila, este cel mai în măsură să soluționeze această situație discriminatorie, întrucât ocupă curent această funcție.

În anul 2021, aprox. 1.300 de medici stomatologi și farmaciști se consideră discriminați, pentru că Ministerul Sănătății a decis suplimentarea locurilor numai pentru specialitatea medicină în anul curent. Deși măsura a fost prevăzută în Legea 212/21 iulie 2021, ținând cont de trendul ultimilor trei ani, se poate aprecia că suplimentarea locurilor la medicină generală are un caracter discriminatoriu.

În 2021, suplimentarea locurilor de rezidențiat a fost o măsură dedicată absolvenților de la specialitatea medicină și anulată pentru absolvenții de la specialitățile farmacie și medicină dentară. În ultimii doi ani (2019 și 2020), locurile la rezidențiat au fost suplimentate față de cifra de școlarizare anunțată inițial pentru candidații care au obținut minim 60% din cea mai mare notă obținută”, explică într-un comunicat candidații la rezidențiat din acest an.
Potrivit acestora, sistemul de sănătate din România este cel mai slab din UE, fiind totodată cel în care medicii stomatologi și farmaciștii sunt marginalizați și desconsiderați.

„Ne simțim discriminați. Ceea ce este mai grav că profesorii noștri, aflați în fruntea Colegiului Farmaciștilor, de la care ne așteptam la susținere, măcar prin faptul că este organismul ce ne reprezintă, sunt primii care ne-au trădat și au susținut că nu este nevoie de suplimentarea de locuri. Mai mult, unii au răspuns jignitor solicitărilor noastre.
Ministrul Sănătății nu ne-a dat un răspuns petiției semnate de sute de oameni.

CITEȘTE ȘI: Înaltă distincție pentru medicii militari timișoreni

Sau poate răspunsul a fost suplimentarea făcută, cu două zile în urmă, numai pentru rezidențiat specializarea medicină, cu 418 locuri. Față de această situație, ne-am organizat pentru a intenta o acțiune în instanță împotriva modificării legislative, pe motiv de discriminare. Luăm în calcul și proteste de stradă, la care estimăm că vor participa sute, poate chiar mii de farmaciști și medici stomatologi”, a declarat unul dintre candidați.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *