Fals stomatolog, reținut de polițiști. Pacienții lui, atenționați să meargă să-și facă analize

pacient dentist speriat

O persoană bănuită de practicarea profesiei de stomatolog fără drept a fost reţinută de poliţişti, în urma unei percheziţii în municipiului Baia Mare.

CITEȘTE ȘI: Alertă alimentară în vestul României, din cauza gripei aviare

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat, vineri, o percheziţie pe raza municipiului Baia Mare, într-un dosar penal instrumentat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, existând bănuiala practicării profesiei de stomatolog fără drept, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, conform agerpress.ro

„Din cercetările efectuate până în prezent de către poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, având ca obiect comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii, au rezultat indicii pe baza cărora se poate formula presupunerea rezonabilă că în locaţia din Baia Mare, strada Mihai Eminescu, nr. 53, judeţul Maramureş, au fost efectuate lucrări stomatologice fără respectarea condiţiilor legale de autorizare pentru persoana care a efectuat aceste lucrări şi fără respectarea normelor igienico-sanitare”, menţionează informarea celor două instituţii.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea persoanei în cauză pentru 24 de ore şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Conform aceleiaşi surse, avându-se în vedere aceste împrejurări în care au fost realizate lucrările stomatologice şi riscurile pentru sănătate, toate persoanele care au apelat la serviciile prestate în locaţia respectivă sunt sfătuite să se prezinte la medic pentru examinare şi analize medicale şi totodată să sesizeze poliţia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *