Expoziţie Şerban Savu, la Kunsthalle Bega

kunsthalle bega 2

Kunsthalle Bega (situată pe Bulevardul Circumvalaţiunii nr. 10) va găzdui, în perioada 22 mai – 22 iulie, expoziţia “Echinocţiu”, semnată de artistul plastic Şerban Savu şi curatoriată de Mihai Pop.

“Există o dimensiune latentă în pictura lui Șerban Savu, întotdeauna prezentă, dar niciodată clarificată, nici măcar în interviurile pe care le-a dat artistul de-a lungul anilor. Iar scoaterea ei la lumină implică o privire perseverentă, eliberată de căutarea anecdoticului, dar și de reperele Istoriei artelor (într-un cuvânt, dezactivarea cunoștințelor despre opera lui Savu).

Acest exercițiu cere cercetarea atentă a pânzei, din nou și din nou, și fixarea privirii în penumbră, pe suprafețele <> ale imaginii, întotdeauna aflate acolo ca balans necesar al subiectului pictat. Personajele lui Savu aparțin și ele penumbrei, suspendate la rândul lor, continuu, într-un spațiu încărcat de potențialitatea unei acțiuni, dar aflat încă în adormire, în așteptarea de dinaintea declanșării <<realității>>. Aceste personaje sunt mai degrabă definite prin relația cu fluxul naturii (hibernare, așteptare, germinare), decât prin rolul lor în <> (și, prin extensie, în economia lucrării). Chiar dacă natura pictată de Savu este de cele mai multe ori artificială, subsumată arhitecturii și adaptată personajelor, relația natură-om e subiectul lăuntric al picturilor lui, niciodată spus, scris, descris. Această relație de interdependență este umanitatea pe care pictura lui o poartă latent în ea”, subliniază Mihai Pop.

“Expoziția poate fi vizionată începând de vineri, 22 mai, între orele 12 – 18. Pentru siguranța vizitatorilor, accesul se face pe scara exterioară dinspre Piața 700. Reglementările și restricțiile referitoare la manifestările în spațiile publice se vor aplica cu discreta colaborare a publicului”, subliniază organizatorii.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *