Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș pregătește pentru următorul weekend prima ediție a Expoziţiei Toamnei, un eveniment al armoniei și culorilor, al bucuriei și al roadelor bogate. ”Alături de expozanți din întreaga țară – producători, procesatori sau comercianți din toate palierele de profil tradiționale, vom povesti despre pâine, despre cânepă, despre dulceață și magiun, despre vin și multe altele. Dorim ca Centrul Regional de Afaceri să devină pentru trei zile o oază naturală, plină de prospețime și sănătate, în inima orașului”, precizează CCIA Timiș.
Tematica expoziției cuprinde: legume și fructe, produse de brutărie-patiserie-cofetărie-ciocolaterie, produse din carne, brânzeturi, lactate, alte produse de origine animală, alte produse alimentare, miere de albine și produse apicole, conserve, gemuri, dulcețuri, siropuri, sucuri naturale, unități de alimentație publică, vinuri, băuturi și derivate din alcool, condimente și esențe bio, produse vegetariene, produse cosmetice naturale și organice, produse și țesături naturale din bumbac și cânepă, flori și aranjamente florale, meșteri și artizani populari.
Expoziția este deschisă la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș (bd. Eroilor de la Tisa nr. 22) vineri și sâmbătă, între orele 10 și 20, iar duminică între orele 10 și 19. Intrarea publicului este liberă.