Experții europeni, reuniți la Timișoara, caută soluții viabile pentru un mediu sănătos

Timp de două zile, 40 de experți români și din țări ale Uniunii Europene se află la Timișoara, pentru a participa la întâlnirea „Grupului de lucru pe tema reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră”, întâlnire organizată cu ocazia exercitării președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

CITEȘTE ȘI: Accident mortal în vestul ţării! Un microbuz cu 16 pasageri și un TIR s-au ciocnit violent. Trafic blocat

Acesta este primul dintre cele zece evenimente pe care Consiliul Județean Timiș le găzduiește în primul semestru al acestui an.

„Îmi revine deosebita plăcere să fiu gazda acestui prim eveniment internațional organizat de Consiliul Județean Timiș din seria celor zece care vor avea loc în acest an.

CITEȘTE ȘI: Tânăr găsit fără cap, în mașina de măcinat porumbul

Întâlnirea este gândită de Ministerul Mediului, instituție care va mai desfășura o acțiune la Timișoara, în 30 și 31 ianuarie”, a declarat ieri Călin Dobra, președintele CJT.

Ionel Petre, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Protejate, a explicat că reuniunea la nivel de experți europeni, care se va încheia astăzi, este prima organizată în afara Bucureștiului.

Gazele cu efect de seră, o problemă serioasă

Prevenirea schimbărilor climatice periculoase este o prioritate esențială pentru Uniunea Europeană. Continentul nostru depune eforturi susținute pentru a-și reduce substanțial emisiile de gaze cu efect de seră și încurajează totodată și alte națiuni și regiuni să facă același lucru.

CITEȘTE ȘI: Alertă de ninsori, viscol şi strat nou de zăpadă. ANM a emis o informare valabilă până miercuri, la ora 14

Până anul viitor, Uniunea Europeană și-a propus reducerea cu 20 de procente a emisiilor de gaze cu efect de seră față de 1990, utilizarea surselor regenerabile pentru a acoperi 20 la sută din consumul total de energie, precum și creșterea cu 20 la sută a eficienței energetice.

Pentru 2030, obiectivele sunt și mai ambițioase și vizează reducerea cu cel puțin 40 la sută a emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizarea surselor regenerabile pentru a acoperi cel puțin 27 la sută din consumul total de energie și creșterea cu cel puțin 27 de procente a eficienței energetice.

Uniunea Europeană apreciază că până în 2050, emisiile ar trebui să se reducă cu 80-95 la sută față de 1990.

Această reducere s-ar încadra în eforturile pe care trebuie să le depună întregul grup al țărilor dezvoltate.

Trecerea la o economie foarte eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, ar trebui să stimuleze economia, să creeze locuri de muncă și să consolideze competitivitatea Europei.

Conform celui de-al cincilea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), este extrem de probabil ca activitățile umane din ultimii 50 de ani să fi încălzit planeta.

Aceste activități includ, de exemplu, arderea cărbunelui, a petrolului și a gazului, defrișările și agricultura. Uniunea Europeană este al treilea cel mai mare emițător din lume, după China și Statele

Unite, și este urmată de India și Brazilia. Gazele cu efect de seră rămân în atmosferă pe perioade cuprinse între câțiva ani și câteva mii de ani.

Astfel, acestea au un impact la nivel mondial, indiferent de locul în care au fost emise.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns