Exclusiv! Secretara specializată în cafele și telefoane a viceprimarului Ruben Lațcău este membră în comisiile de concurs ținute la secret!

Secretara specializată în cafele și telefoane a viceprimarului Ruben Lațcău este membră în comisiile de concurs ținute la secret!

Primarul Dominic Fritz l-a luat, miercuri, pe “Nu știu” în brațe când ne-a răspuns la întrebările referitoare la secretizarea comisiilor care vor examina candidații înscriși la concursurile pentru ocuparea a două posturi importante în organigrama Primăriei Timișoara: cel de secretar general al Municipiului Timișoara, respectiv cel de director executiv la Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest.

Bun, putem admite că domnul Fritz n-a știut că legea obligă instituția organizatoare a concursului să facă publice aceste comisii sau că n-a știut că secretarul general interimar Caius Șuli ignoră la modul grosolan prevederile legislative și că și-a pus un CV în bătaie de joc pe site-ul primăriei, dar nu s-a întâmplat nimic nici după ce a aflat. Nici la această oră comisiile de concurs nu apar pe site-ul www.primariatm.ro, iar CV-ul domnului Șuli apare în aceeași formă jenantă pe același portal.

Ca atare, ne-am mobilizat resursele și sursele și am reușit să aflăm componența acestor comisii de concurs. Vi le prezentăm în continuare, iar apoi vom face câteva adnotări.

Facem publice comisiile secretizate

Comisia de examinare a candidaților pentru ocuparea postului de director executiv la Direcția clădiri terenuri este alcătuită din: Daniel Văcărescu – șef Birou consultanță juridică, Steliana Stanciu – director executiv Direcția Economică, Lucian Buda – șef Birou rețele electrice, iluminat, rețele de comunicații, Daniela Ardelean – consilier principal la Serviciul unitate implementare proiecte de infrastructură pentru cultură, reprezentantul ANFP Mihaela Boran – șef serviciu, Instituția Prefectului Județul Timiș.

Comisia de soluționare a contestațiilor: Caius Șuli – secretar general al UAT Timișoara, Simona Drăgoi – șef Serviciu administrație locală, Claudiu Andraș – șef Birou salubrizare, Violeta Lazăr – consilier superior la compartimentul Guvernanță corporativă, reprezentantul ANFP Adrian Florea – expert la Instituția Prefectului Județul Timiș.

Comisia de examinare a candidaților pentru ocuparea postului de secretar general al Municipiului Timișoara: Adrian Bodo – director executiv la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Bogdan Sperneac – director executiv la Direcția Evidența Persoanelor Timișoara, Daniela Ardelean (vezi mai sus), un reprezentant al Instituției Prefectului Județul Timiș – încă nenominalizat, reprezentantul ANFP Flavia Maria Popescu – șef serviciu Instituția Prefectului Județul Timiș.

Comisia de soluționare a contestațiilor: Claudiu Andraș (vezi mai sus), Steliana Stanciu (vezi mai sus), Mihaela Koncz – consilier la Compartimentul control și antifraudă al primarului, reprezentantul Instituției Prefectului Județul Timiș – încă nenominalizat, reprezentantul ANFP Alina Maria Grecu – consilier juridic la Instituția Prefectului Județul Timiș.

Comisia pentru verificarea competențelor la probele suplimentare: limba engleză – Diana Donawell – șefă a Biroului relații internationale nationale regionale si locale; proba suplimentară IT – Ionel Mărăscu – șef al Biroului unitate de digitalizare și asistență informatică.

Toate aceste comisii de concurs au fost constituite prin dispoziții ale primarului Dominic Fritz, așa că, de această dată, edilul-șef al Timișoarei nu îl mai poate lua pe “Nu știu” în brațe. Nu atâta vreme cât are șase consilieri personali care îl sfătuiesc, contra cost, astfel încât domnul Fritz să ia cele mai bune decizii.

 

Contractele semnate în familie, dovadă intrinsecă a probității morale recunoscute

Articolul 31 din HG 608/2011 spune că, “pentru a fi desemnați în comisiile de concurs sau de soluționare a contestațiilor, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ” mai multe condiții, printre care și următoarele: “să aibă cunoștințe aprofundate în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul sau cunoștințe generale în administrația publică; să aibă pregătire și/sau experiență în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul, managementul resurselor umane sau în administrația publică; să aibă o probitate morală recunoscută”.

Probitate morală recunoscută, da? OK. Iată ce se spunea în articolul intitulat “Licitaţie cu cântec de leagăn la Primăria Timişoara” și publicat în 11 martie 2019 pe www.jurnalul.ro:

“Primăria Timişoara plăteşte peste 1,7 milioane de lei pentru amenajarea unei piste de skateboard către Lovrintim SRL, firma lui Sorin Ioan Doda, afacerist celebru pentru relaţia cu totul specială pe care o are cu municipalitatea de pe Bega. Curtea de Conturi a descoperit, la un moment dat, plăţi ilegale de milioane de lei făcute de primărie pentru Doda, dar asta nu a afectat cu nimic colaborarea dintre cele două părţi. Mai mult, şefa achiziţiilor din primărie, adică tocmai cea care semnează contractele, are un copil cu afaceristul Doda, o situaţie care oriunde în lume ar reprezenta un conflict de interese, numai la Primăria Timişoara, nu (…)

Dincolo de ilegalităţile descoperite de Curtea de Conturi, care nu au întinat însă cu nimic relaţia dintre Doda şi municipalitate, mai există şi o situaţia flagrantă de incompatibilitate. Astfel, Steliana Stanciu, reprezentanta primăriei, cea care participa la selecţia firmelor Drufec Cons CF SRL şi Lovrintim SRL şi semna apoi contractele de achiziţie, are un copil cu patronul acestora, Sorin Ioan Doda. Informaţia apare până şi în raportul sus menţionat al Curţii de Conturi, ca posibilă explicaţie pentru faptul că lucrările nu erau verificate, cu prejudicierea, într-un final, a bugetului oraşului.

Conflictul de interese s-a perpetuat însă până în zilele noastre, din moment ce, şi la ultimul contract, cel pentru amenajarea pistei de skateboard, Steliana Stanciu este factor decizional ca şefă a Direcţiei Economice din primărie, calitate în care a desemnat câştigătoare firma deţinută de tatăl copilului ei. Legătura dintre Steliana Stanciu şi afaceristul Sorin Ioan Doda este asumată chiar şi de către funcţionară, care o menţionează la un moment dat în declaraţia sa de avere pe fiica lor, I.A. Doda (n.r. – în articolul citat apare prenumele întreg, noi am preferat să-l anonimizăm).

Mai mult, cei doi semnează împreună contractele: ea, ca reprezentant al achizitorului, el, ca prestator, transformând astfel legăturile dintre Sorin Ioan Doda şi Primăria Timişoara într-o afacere de familie. Ultimul exemplu: acordul cadru de prestări servicii nr.114/05.10.2018, în valoare de 891.975,67 lei, semnat atât de directoarea economică Steliana Stanciu, din partea primăriei, cât şi de tatăl copilului ei, Sorin Ioan Doda, în calitate de administrator al firmei prestatoare, Lovrintim SRL. La Primăria Timişoara, contractele pentru modernizarea parcurilor se dau în familie”.

Concluziile articolului publicat de www.jurnalul.ro în 2019 nu i-au impresionat, se pare, pe Dominic Fritz și pe consilierii săi, astfel că doamna Steliana Stanciu va face parte din comisiile ambelor concursuri (în comisia de examinare la concursul pentru director executiv și în comisia de soluționare a contestațiilor la concursul pentru secretar general).

 

Secretara lui Ruben Lațcău, cea mai competentă funcționară din primărie?

Și acum, cireașa de pe tort: singurul (!) funcționar al Primăriei Timișoara prezent în ambele comisii de examinare a candidaților pentru ocuparea a două funcții publice de conducere, între care una deosebit de importantă, cea de secretar general, este… secretara viceprimarului Ruben Lațcău, Daniela Ardelean! Bun, pe hârtie, așa cum se observă și din componența comisiilor de concurs detaliată mai sus, doamna Ardelean figurează în organigrama primăriei drept consilier principal la Serviciul unitate implementare proiecte de infrastructură pentru cultură, iar anterior fusese consilier la Biroul Sport Cultură.

Doar că, în realitate, Daniela Ardelean s-a specializat de câțiva ani în preparatul cafelelor, răspunsul la telefoane și preluarea mapelor cu documentele pentru semnat în biroul unuia dintre viceprimari. Doamna Ardelean și-a început activitatea de secretară a fostului viceprimar Imre Farkas, pentru ca, din toamna anului trecut, să își îndeplinească cu aceeași abnegație sarcinile de serviciu sub comanda directă a viceprimarului Ruben Lațcău.

Nu avem acces la CV-ul doamnei Ardelean, dar suntem convinși că dumneaei bifează cu succes condițiile prevăzute de HG 608/2011 referitoare la cunoștințele aprofundate, pregătirea și experiența în domeniile funcțiilor publice de conducere pentru care se organizează cele două concursuri ori în administrația publică.

În fond, până și semantica o ajută pe Daniela Ardelean: ce mare diferență între secretară și secretar, de ce nu ar putea prima să îi dea note celui de-al doilea?


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Exclusiv! Secretara specializată în cafele și telefoane a viceprimarului Ruben Lațcău este membră în comisiile de concurs ținute la secret!

  1.   E multi profesioniti in Comisiile de Concursuri si Imprejurari. Cea mai hazlie,pare  numirea ca Sef al Comisiei de examinare, pe BODO(R), care incercand o  retragere la Curtea de Conturi, in urma probei de concurs,a obtinut incredibila nota  4,60(patru si saizeci sutimi) !,,conform cutumelor”  Cine nu stie invata,Cine nu invata nu stie,Cine nu invata si nu stie  invata pe altii si e numit „Examinator”,chiar sef! ‘Noi suntem examinatori,a toate stiutori’ ,conform stiri pe surse din presa .

  2. Ati scos de la naftalina vechile povești cu Steliana Stanciu și Sorin Doda. Sunt filmate demult. Skateparkul nu are executant și probabil o sa moara pe mana lui Fritz, Lovrintim  nu mai are contracte de multi ani.
    Pomeniți copilul acela fără nicio remușcare.
    Mai bine vedeti de noile aranjamente din primărie. Tot comunisti ati ramas, va doare ca nu avem primar PSD. Visător in tacere

    1. E prima oara cand intri pe site-ul asta? 🙂 Ai fost plecat in ultimul deceniu din Timisoara? In cazul asta, problema e la tine, nu la mine 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *