Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara are o nouă conducere

Loga Timisoara

Scandalul dintre Mariea Ştefan, directoarea Colegiului „Loga” din Timişoara, şi majoritatea profesorilor – relatat pe larg în două ediţii ale ziarului „Renaşterea bănăţeană” – s-a încheiat cu demiterea celei aflate la conducerea prestigioasei unităţi de învăţământ.

Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş a luat, marţi, decizia destituirii din fucţia de director a Colegiului Naţional „C.D. Loga” Timişoara a doamnei Mariea Ştefan, din cauza neînţelegerilor survenite între ea şi o mare parte a cadrelor didactice din unitate, care au depus un memoriu la Ministerul Educaţiei şi care au acuzat-o de comportament „dictatorial”.

Alături de Mariea Ştefan, a fost eliberată din funcţie şi directoarea-adjunctă Renata Boar.

Aura Danielescu, inspector general al IŞJ Timiş, ne-a declarat: „În acest conflict, inspectoratul şcolar nu se poziţionează de partea nimănui. Pentru linişte şi normalitate în unitatea de învăţământ, s-a impus o schimbare. Mariea Ştefan e un om care a muncit mult pentru sistemul de învăţământ. Ea a fost numită directoare a centrului de excelenţă, o unitate sub egida Primăriei Timişoara”.

Gizela-Fuioaga Simona-Gosa

Noua directoare a Colegiului „C.D. Loga” este Gizela Fuioagă (foto stânga) – profesor de matematică, iar directoare-adjunctă, Simona Goşa (foto dreapta) – profesor de germană.

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *