
Cupa Federației Ecvestre Române la Voltijă se va desfășura pe data de 31 august 2024 la Centrul Hipic Jebel, potrivit unui comunicat transmis de ACSE Belvedere.
Clubul Belvedere este recunoscut pentru excelența și pasiunea cu care susține sporturile ecvestre. În cadrul acestuia s-au format și au fost sprijiniţi sportivi de excepție, care au obținut rezultate impresionante la nivel național.
Următorii sportivi vor reprezenta ACSE Belvedere în competiţia de la Jebel:
Miriam Sava Rosianu, triplă campioană națională la voltijă, care și-a început cariera la doar 10 ani, obținând rezultate remarcabile în competiții de top.
Natalia Marcu, campioană națională la proba de Nivel A, care, de la vârsta de 2,5 ani, și-a construit o carieră solidă în voltijă, devenind un nume cunoscut în sportul ecvestru.
Alexandra Laslău, un talent nou în voltijă, care, deși la început de drum, a demonstrat o perseverență și un curaj extraordinar, avansând rapid în acest sport.
Ariana Andriș, o sportivă talentată care îmbină cu succes pasiunea pentru voltijă și dans, reușind să obțină rezultate remarcabile în ambele domenii.
Ana Petcu, mezina echipei de voltijă, care a obținut titlul de campion național pe echipe la doar 6 ani și continuă să impresioneze la probele de individual.
CITEŞTE ŞI: Reșița se situează pe primul loc în topul municipiilor cu aerul cel mai curat. Timișoara, pe lista orașelor cu o calitate a aerului mai slabă
„Evenimentul din 31 august promite să fie unul deosebit, unde cei mai talentați voltijori din țară își vor demonstra abilitățile și grația într-un spectacol ecvestru fascinant. Probele vor include exerciții spectaculoase pe cai aflați în mișcare, la pas și galop, începând cu ora 9.00.
Un element special al echipei noastre este prezența calului Jupiter, partenerul de încredere al sportivilor noștri, care a contribuit la numeroase victorii alături de aceștia. De asemenea, nu putem omite să o menționăm pe Tanja Pavel, antrenoarea noastră dedicată cu peste 15 ani de experiență în voltijă, care a ghidat și format generații de campioni, aducând clubului nostru numeroase trofee și succese”, au transmis reprezentanţii ACSE Belvedere.