Este oficial: zile libere pentru părinţi, când şcolile se închid în situaţii speciale. Cât e salariul

inchidere scoli

Legea care prevede acordarea de zile libere pentru părinți în situația închiderii școlilor, inițiată de deputatul Marian Cucșa, a fost votată joi!

Legea a fost depusă în parlament, din 2019, de către deputatul Marian Cucșa, tocmai pentru a veni în sprijinul părinților care nu au cu cine să-și lase copiii după închiderea școlilor.

Legea prevede ca unul dintre părinți să primească liber, pentru a sta acasă cu copiii, dacă cei mici au vârsta de până la 12 ani, pe întreaga perioadă în care școlile sunt închise. Părintele va fi plătit pe toată această perioadă cu 75% din salariu.

Legea se aplică atât pentru angajaţii din privat, cât și pentru bugetari. Doar un singur părinte poate sta acasă cu copiii.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți sau a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale, cu declarație pe proprie răspundere că nu beneficiază și soțul/soția.

În cazul în care se constată că ambii părinţi au solicitat simultan zile libere, aceştia nu vor mai avea dreptul de a mai beneficia ulterior de prevederile prezentei legi.

Deputat Marian Cucsa: “Am inițiat acest proiect în 2019 la solicitarea unui grup de părinți din Timiș care s-a lovit de problema aceasta cu închiderea școlilor ca urmare a unor căderi masive de zăpadă. E o lege care vine realmente în sprijinul părinților și am dus ,,lupte grele,, pentru a ajunge la votul final din Camera Deputaților.

marian cucsa 2

Mă bucur că, în contextul pandemiei de coronavirus, au fost interesate și alte partide să trecem legea de urgență, aceasta fiind singura soluție optimă care vine în sprijinul părinților chiar acum când școlile sunt închise.

Sper ca legea să fie promulgată de urgență de către președintele României, pentru a putea intra în vigoare și astfel închiderea școlilor să nu mai fie o povară pentru părinți„.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *