Epopeea gunoaielor din Timişoara se extinde în plin centru

gunoi centru 1

Cu amenzi de câte 2.500 de lei au fost pedepsite două firme care au depozitat gunoaie pe domeniul public, în zona ultracentrală a Timişoarei.

Una dintre societăţile prinse în ofsaid de poliţiştii locali avea antecedente. Mai exact, în urmă cu circa o lună, angajaţi ai firmei în cauză au fost surprinşi aruncând gunoaie vizavi de Cinema Studio şi s-au ales cu amenzi, alături de două persoane fizice domiciliate în apropiere şi care i-au urmat exemplul negativ.

Miercuri după-amiază, polițiștii locali din cadrul Serviciului protecția mediului au dat din nou peste reprezentanţii firmei cu pricina, care nici măcar nu s-au ostenit să schimbe cu mult amplasamentul rampei clandestine, pe care doar au mutat-o cu doar câteva zece de metri mai departe de Piaţa Victoriei.

Tot acolo scăpa de deşeuri şi o altă societate comercială, sancţionată şi ea de oamenii legii. Celor două firme – una activând în alimentaţia publică, cealaltă în telefonia mobilă – li s-a aplicat sancțiunea maximă, respectiv amenda de câte 2.500 de lei de căciulă, conform HCL 371/2007.

Poliția Locală reamintește că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 500 și 1.000 lei pentru simpli cetăţeni și ajung până la 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Timişorenii pot sesiza nereguli privind abandonarea deșeurilor la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe adresa de email [email protected].


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Epopeea gunoaielor din Timişoara se extinde în plin centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *