Emulaţie la Pro România

Emulaţie la Pro România

Asumarea candidaturii din partea Pro România a lui Marius Craina a produs multă efervescenţă în cadrul filialei judeţene.

„Primim multe mesaje, lumea ne felicită, sunt mulţi pesedişti care ne spun că am făcut cea mai bună alegere. Atmosfera este excelentă şi s-a văzut asta şi la ultima şedinţă a organizaţiei municipale, când au fost prezenţi 40 de oameni”, a declarat Adrian Pau.

Emulaţia creată a fost adusă marcată şi de Nicolae Birău, care a precizat că Pro România va avea candidaţi proprii în toate localităţile:

„E clar că anumite candidaturi ale noastre deranjează. Nu vom susţine candidaţi ai PSD, sunt doar intoxicări ceea ce se mai vehiculează. Noi am plecat pe un drum şi mergem înainte, ne respectăm cuvântul. Avem, deja, stabiliţi 65 de candidaţi proprii pentru primăriiile din judeţ”.

După ce l-au antamat pe Craina, ironic, Adrian Pau le recomandă pesediştilor să-l propună candidat la Primăria Timişoara pe Titu Bojin, ca expresie a reformei pe care PSD o trâmbiţează, mai ales că fostul lider al CJT ar avea în sondajele din Timişoara, potrivit lui Pau, zece la sută: „Doar nu o să lase procentele să se plimbe pe stradă!”.

Pe de altă parte, Pro România Timiş a prezentat o nouă achiziţie, în persoana lui Valentin Korman, fost consilier al lui Sorin Grindeanu la consiliul judeţean.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *