Elevii de la Colegiul „Emanuil Ungureanu”, în practică în Germania şi Portugalia

Elevii de la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timişoara au avut ocazia să participe la un proiectul Erasmus plus, intitulat „Cu un pas mai aproape de piaţa europeană a muncii”.

Programul s-a desfăşurat pe o perioadă de doi ani, timp în care 93 de elevi au efectuat stagii de practică în Portugalia şi în Germania.

Tinerii s-au specializat pentru meseriile de tehnician în activităţi economice, turism, în instalaţii electrice şi automatizări. Durata stagiului a fost de trei săptămâni pentru fiecare elev.

Cei care au optat pentru turism şi economie au fost în Portugalia, unde au lucrat în cadrul unor agenţii de turism şi societăţi comerciale. „Ceilalţi au fost în Germania, la Leipzig, şi au învăţat în cadrul unui centru specializat pentru acest tip de activităţi”, ne-a declarat Ioan Gheorghe Bîndariu, directorul Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu”. Ieri cu ocazia închiderii proiectului a fost lansat un altul nou, având ca scop tot efectuarea de stagii de practică.

Zenovia Munte, elevă în clasa a XII-a, la specializarea turism, s-a întors din Portugalia, dintr-un astfel de stagiu. Zenovia este una dintre elevele foarte bune la învăţătură şi ne-a spus că a fost încântată de idee, a aplicat pentru acest proiect, după care a susţinut un test-grilă şi unul de limba engleză.

„Am avut ocazia să lucrez în cadrul unei agenţii de turism şi am învăţat foarte multe lucruri noi. De la a face rezervări de bilete de avion sau la un hotel, până la cum să-i ofer unui client, în funcţie de bugetul de care dispune, vacanţa pe care o visează. A fost o experienţă interesantă, pe care aş repeta-o cu mare plăcere”, ne- spus Zenovia.

Claudiu Jicman, elev în clasa a XII-a, a fost şi el în Portugalia, la specializarea economie. A lucrat pe computer pentru realizarea unui ghid economic, practic a introdus date şi spune că i-au plăcut foarte mult portughezii şi locurile de acolo. „Am avut un program liber deosebit de interesant, pentru că am avut oportunitatea să vizităm foarte multe locuri”, a precizat tânărul.

Ambii elevi sunt copii buni la învăţătură, care fac cinste şcolii. Zenovia vrea să devină medic, în timp ce Claudiu e pasionat de istorie, vrea să afle tainele antichităţii.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns