
Elevii de gimnaziu cunosc laboratoarele de chimie din poze. În Timișoara, acestea există în doar câteva școli.
Prima întâlnire a elevilor cu chimia are loc în clasa a VII-a.
În debut, manualul de chimie face o scurtă incursiune în laboratorul dedicat studiului substanțelor, prezentând o parte din instrumentele necesare, pentru ca, mai apoi, să le ceară elevilor să precizeze denumirea acestora și materialul din care sunt realizate.
Eprubetele, creuzetele sau trepiedele nu sunt ustensile obișnuite, de uz general, care pot fi văzute pe orice raft sau achiziționate de la orice magazin, prin urmare copiii nu sunt familiarizați cu ele.
Pentru un elev de 13 ani este destul de dificil să își însușească proiecția unui obiect pe care nu l-a văzut cum arată în realitate, să-i înțeleagă utilitatea și cu atât mai puțin să își imagineze experimente de laborator.
Chimia este o disciplină care pentru copii devine relevantă în laborator.
În multe școli din România, laboratoarele de chimie nu există. Nu există din lipsă de spații, dar și pentru că prioritare au fost cele de informatică. Așa se face că întâlnim școli cu două laboratoare de informatică și niciunul de chimie sau de fizică.
Din cele puțin peste 20 de școli gimnaziale cu personalitate juridică din Timișoara, doar șapte au confirmat existența unui laborator de chimie în unitate.
Pe lângă acestea, mai există alte opt în liceele din municipiu în structura cărora este cuprins nivelul gimnazial, ce pot fi folosite și de elevii din clasele mai mici.


