Ei sunt aleşii “penali” din vestul ţării! (FOTO)

dosare judecator

* Preşedinţii consiliilor judeţene din Regiunea Vest şi unii dintre primarii marilor oraşe sunt anchetaţi, cercetaţi, urmăriţi penal, trimişi în judecată sau chiar arestaţi pentru grave încălcări ale legii

* O dată cu prevederile legale, aceştia au încălcat şi încrederea şi aşteptările celor care i-au votat

Locuitorii din vestul țării sunt la un pas de a rămâne fără unii dintre conducătorii aleși. Acțiunea din ultimii ani a procurorilor împotriva corupției – cu dosare în care sunt luate în vizor multe dosare publice – s-a răsfrânt și asupra aleșilor din partea de vest a țării. Astfel s-a ajuns la situația în care actuali și foști primari și președinți de consilii județene din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara să fie cercetați penal și trimiși în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupție.

Timiș: anchetã pentru instigare la abuz în serviciu și afaceri ilegale

TiTu BojinPrimul intrat în vizorul DNA a fost Titu Bojin, pre ședintele Consiliului Județean Timiș, în iarna anului trecut. Bojin a fost dus atunci la București, pentru audieri, fiind anchetat pentru instigare la abuz în serviciu. Președintele CJT a fost acuzat că a intervenit la mai multe primării din județ pentru a achiziționa diverse bunuri de la o anumită firmă. Ancheta este încă în desfășurare, însă în urmă cu trei luni Bojin a fost trimis în judecată într-un alt dosar, instrumentat încă din 2013, în care este cercetat pentru că ar fi făcut afaceri ilegale cu firmele administrate de familia sa și Direcția Apele Române Banat (la conducerea căreia s-a aflat în perioada 2001-2011). Dosarul este pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Titu Bojin se află, în continuare, la conducerea CJ Timiș.

Hunedoara: urmãrire penalã pentru trafic de influențã, luare de mitã, instigare la spãlare de bani…

Mircea MolotMircea Moloţ, fostul președinte al Consiliului Județean Hunedoara până în aceastã varã, este urmărit penal pentru trafic de influenţă, luare de mită, instigare la spălare de bani, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat. Acesta este acuzat că, în perioada 2010 – 2014, a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau anumite criterii de calificare. Mircea Moloţ a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara, prin ordin al prefectului judeţului, după ce ANI l-a găsit incompatibil cu funcția deținută, întrucât, în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009, a fost, pe lângă preşedinte al CJ Hunedoara, şi preşedinte al AGA, respectiv reprezentant al CJ în adunările generale, la SC Drumuri şi Poduri Deva.

Caraș-Severin: trimitere în judecată pentru folosirea ilegală a influenței

Sorin FrunzaverdeUrmătorul pe lista procurorilor DNA a fost Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. La începutul lunii iulie, Frunzăverde a fost trimis în judecată pentru folosirea ilegală a influenței. Potrivit procurorilor, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde și-a folosit influența pe care o avea asupra fostului vicepreședinte al instituției, Ionesie Ghiorghioni, (și acesta a fost trimis în judecată, în două dosare, tot pentru fapte de corupție), pentru obținerea unui număr mai mare de voturi în favoarea candidatului formațiunii din care făceau parte. Procesul lui Sorin Frunzăverde se află pe rolul Tribunalului Caraș-Severin și, potrivit ultimei decizii luate de judecătorii de caz, zilele acestea i-ar putea aduce prima condamnare din acest dosar.

Arad: prins cu mâța-n sac

Nicolae IotcuTot în această vară, procurorii l-au reținut pe fostul președinte al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, funcție pe care acesta a ocupat-o până în vară, când la conducerea isntituției a fost numit un președinte interimar. Nicolae Ioțcu a fost acuzat de trafic de influenţă, întrucât şi-a exercitat influenţa în cadrul procedurii organizate la CJ Arad pentru atribuirea unui contract privind dotarea spitalului județean arădean unei firme favorizate. Ioțcu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro (din cei 40.000 promiși) mită de la un om de afaceri, iar o lună mai târziu avea să fie trimis în judecată. Procesul său se află pe rolul Tribunalului Timiș.

Fostul primar al Timișoarei, urmãrit penal

Gheorghe CiuhanduNu doar mai-marii județelor din vestul țării sunt cercetați penal, în vizorul procurorilor aflându-se și aleși locali.
Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, este urmărit penal de procurorii DNA în ”dosarul Poli”, fiind acuzat că a aprobat ilegal alocarea unor sume de bani pentru a sprijini echipa de fotbal a orașului, în perioada 2008 – 2011.

Primarul Aradului, cercetat în mai multe dosare

gheorghe falcaGheorghe Falcă, primarul Aradului, a fost cercetat în mai multe dosare penale. Peste toate s-a lăsat tăcerea. În 2007, a fost trimis în judecată pentru de luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru vânzarea unui teren din zona Fabricii de zahăr din Arad, la un preț considerat de anchetatori ca fiind de trei ori mai mic decât cel real. Pentru această tranzacție, acesta ar fi primit o vilă de la cumpărători, dând la schimb un apartament. În 2013, Gheoghe Falcă este achitat în acest dosar, însă un an mai târziu avea să fie chemat din nou în fața procurorilor, pentru o achiziție de mobilier urban la un preț considerat supraevaluat. Nu a fost trimis în judecată.

Primarul Reșiței, în arest preventiv

Mihai StepanescuPrimarul Reșiței, Mihai Stepănescu, se află în arest preventiv și este judecat pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2014 — noiembrie 2015, acesta a pretins și a primit zeci de mii de euro, precum și diverse servicii de la omul de afaceri Stelian Tăune, pentru atribuirea unor contracte de lucrări de interes public, în mod discreționar, societății comerciale reprezentate de acesta. Procesul său se judecă la Tribunalul Caraș-Severin. Funcția sa este ocupată, momentan, de fostul viceprimar al Reșiței, Ioan Crina.

 

La Bãile Herculane, primarul se aflã sub control judiciar

Nicusor VasilescuTot în acest an, primarul din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, a fost arestat la domiciliu pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a vândut unui om de afaceri, la preţuri subevaluate, mai multe imobile din oraş aparţinând municipalităţii. Luna trecutã, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea lui Vasilescu de a schimba mãsura preventivã cu una mai blândã, încuviințând ca acesta sã fie cercetat sub control judiciar. Viceprimarul care asigură interimatul conducerii orașului, Gore Domilescu, a fost denunțat și el, de curând, la DNA, pentru că ar fi primit mită 1.500 de euro de la o firmă, pentru organizarea Zilelor Orașului Herculane. Domilescu nu a fost pus sub acuzare, dar ancheta în acest caz este în desfășurare vizând alte persoane suspecte.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Ei sunt aleşii “penali” din vestul ţării! (FOTO)

  1. Sant cu totii niste hoti si banditi!au furat mai fura Inca,nimeni na confiscat vreo avere,se taraganeaza procesele iar treaba binenteles nu va merge.aici sant mentionate doar cateva capete de acuzare dar ele sant mai multe.Daca s-ar investiga mai bine,s-ar vedea CE firme au nepotii,copii,alte rude ca au stiut ei sa nu treaca pe numele lor.oare ciuhandu nu a stiut cand tiganii au cumparat vilele mari din centru plus retrocedari frauduloase o gramada!CE se intimpla nu au dovezi?

  2. Gheorghe Ciuhandru a vindut centru timisoarei la tigani cu secretarul cojocari eu astept de 10 ani sa primesc
    o casa cu 2 camere si 400 teren confiscata de comunisti cind am mers la ciuhandru a zis trebuie sa asteptati la rind.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *