Efort investițional într-o mare comună timișeană

Efort investițional într-o mare comună timișeană

Efort investițional într-o mare comună timișeană

Comuna Variaș – una dintre cele mai populate unităţi administrativă rurale ale județului Timiș, numărând peste 5.600 de locuitori – își va moderniza zestrea edilitară, reducând astfel diferențele de calitate a vieții față de mediul urban, printr-o nouă investiție finanțată prin programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

Investiția vizează, deloc surprinzător, modernizarea rețelei stradale (mai exact, circa 4.900 de metri de carosabil pe străzile 3 – 11 din centrul administrativ), obiectiv pentru care a fost accesată de la centru o finanțare de aproape șase milioane de lei.

Firesc, așa cum de altfel a și fost înscris în hotărârea de consiliu comunal proaspăt adoptată, bugetul local va asigura cota de cofinanțare care acoperă cheltuielile neeligibile ale proiectului.

Un alt obiectiv îl constituie modernizarea și utilarea căminului cultural din centrul comunal, investiție estimată la circa 270 de mii de lei, pe care edilii locali speră să o acceseze printr-un alt program național, cel destinat dezvoltării rurale.
Efortul de modernizare susținut de comuna timișeană situată în vecinătatea Mureșului nu se limitează însă la centrul administrativ. Recent, printr-un program distinct, a fost asigurată modernizarea unor străzi și în satul aparținător Sânpetru Mic,precum și modernizarea sectorului aferent al drumului comunal DC 33.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *