Educaţia, cartea nejucată a politicii româneşti

TNL

La Valea lui Liman a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, Şcoala Politică a TNL Timiş „Aurel T. Cosma”, tema fiind „Politica românească, între romantism şi profesionalism”. Au fost prezenţi lideri locali şi regionali din cele patru judeţe din zona de vest.

Din partea organizaţiei de tineret a participat conducerea TNL de la nivel naţional, în frunte cu copreşedintele Sorin Moldovan, reprezentanţi ai birourilor de conducere din regiune, precum şi aproximativ 100 de tineri din Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

TNL Timis

Evenimentul a fost onorat şi de cei doi copreşedinţi ai PNL Timiş, Dan Popa şi Nicolae Robu, alături de deputatul Alin Popoviciu. TNL Timiş este condus de doi copreşedinţi, Nicolae Bitea şi Liviu Cocean.

Au dezbătut tema propusă următorii lectori: Marilen Pirtea, rector al Universităţii de Vest, Mădălin Bunoiu, prorector la aceeaşi instituţie, Mihai Panu, Sorin Predescu şi Violeta Vijulie, specialist în comunicare instituţională. La final, a fost adoptată o rezoluţie, intitulată „Educaţia, cartea nejucată a politicii româneşti”.

Aşa cum reiese chiar din titlu, concluzia a fost că partidele politice au neglijat educaţia şi au evitat să facă o schimbare pornind de la nevoile copiilor, ale familiilor şi ale profesorilor.

„România a încercat să adopte diverse modele europene de succes, fără însă a internaliza valorile civice şi politice ale ţărilor de unde au fost importate modelele respective. Avem acum un sistem educaţional eterogen, axat pe competenţe cu strategii de educaţie timpurie sau educaţie de-a lungul vieţii, dar aceste bucăţi nu fac parte dintr-un ansamblu coerent. Credem că este de datoria noastră, a tinerilor intraţi în politică, indiferent de culoarea partidului, să conştientizăm că educaţia este şansa nevalorificată până în prezent a dezvoltării României şi să luptăm pentru atingerea acestui deziderat”, se precizează în rezoluţie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *