Echipa Fritz a ratat driblingul, dar aruncă mâța moartă în curtea vechii administrații. Robu: Este începutul sfârșitului

Video! Robu: ”Timișoara a ajuns rușinea României, singurul oraș în care se întâmplă ce se întâmplă la noi!” Fostul primar îl atacă virulent pe Fritz, pentru că timișorenii îngheață în case, spitale și școli

Echipa Fritz a ratat driblingul, dar aruncă mâța moartă în curtea vechii administrații. Robu: Este începutul sfârșitului

Colterm a pierdut procesul prin care cerea anularea unei sancțiuni de peste 100 de milioane de lei, dispusă de Administrația Fondului pentru Mediu, deoarece nu a cumpărat, până la 30 aprilie 2021, certificatele pentru gazele cu efect de seră din 2020. O obligație legală pe care e greu de înțeles de ce administrația Fritz a încercat s-o dribleze.

Dar aceeași echipă nu aruncă prosopul, doar o mâță moartă în curtea vechii administrații, pentru ca timișorenii care nu cunosc deloc legislația să creadă ca fraierii că Fritz și ai săi sunt victime nevinovate. În realitate, orice companie de termoficare este obligată să cumpere certificatele verzi aferente emisiilor de noxe pe care le produce, dar poate fi și în poziția de a vinde astfel de certificate, dacă se eficientizează energetic.

Colterm chiar a fost pre vremea administrației Ciuhandu în poziția de a încasa bani de pe urma investițiilor în cogenerare – adică producția simultană de energie termică și electrică – dar și în alte eficientizarea sistemului prin reducerea pierderilor și, implicit, a consumului de gaz și cărbune, generator de noxe.

Echipa lui Fritz e optimistă, dar și acuzatoare la adresa fostei administrații

”Decizia Curții de Apel nu este definitivă. Suntem în dialog cu reprezentanții Colterm cu privire la următorii pași pe care îi va face compania în acest proces. Amenda primită de Colterm este pentru neachiziționarea certificatelor verzi și a fost dată de Agenția Fondului de Mediu.

Aceste certificate verzi erau pentru anul 2020 și pentru ele nu a fost bugetat niciun leu de către fosta administrație. Societatea a contestat amenda în luna iunie. Primăria Municipiului Timișoara continuă eforturile de retehnologizare și modernizare a companiei, începute anul acesta. Menționăm faptul că în cursul acestui an am reușit să înlocuim 15 km de rețea de termoficare, adică jumătate din lungimea inclusă în proiectul de retehnologizare a rețelei din oraș.

De asemenea, administrația locală a acordat peste 180 de milioane de lei pentru a asigura producția și distribuția de agent termic în Timișoara”, comunică municipalitatea care pare decuplată de realitate chiar și în ceasul al 13-lea, când amenda uriașă primită de Colterm e declarată validă de Curtea de Apel Timișoara.

Robu: ”Această amendă reprezintă, de fapt, începutul sfârșitului!”

Nicolae Robu nu rămâne pasiv față de acuzațiile echipei lui Fritz, reacționând printr-o postare pe facebook în care atenționează că amenda pune de fapt Cruce deja oficial falimentatului Colterm.

”De aici trebuie să plece orice discuție despre Colterm, pt că această amendă reprezintă, de fapt, începutul sfârșitului! În timp ce eu am ținut Colterm la același nivel al datoriilor pe care l-am moștenit, deși am plătit din ele sume imense – penalitățile le-au crescut la loc! – și am investit enorm în retehnologizare -330 de milioane de lei! – dl Fritz, fără a investi un leu în primele nouă luni de când a ajuns primar a creat datorii noi de 240 de milioane de lei (între timp, presupun că ele au crescut)”, susține Robu, care mai departe zugrăvește pe larg întregul dezastru financiar legat de Colterm:

107 milioane de lei amenda pt certificatele de CO2, 31 milioane de lei datorate către Fisc, 60 de milioane de lei necesarul pentru plata certificatelor care, dincolo de amendă, oricum trebuie cumpărate, 12 milioane de lei facturi pentru gazul furnizat de E.ON, 20 de milioane de lei ca facturi către furnizorii de cărbune și alte 10 milioane de lei pe facturi pentru alți furnizori.

CITEȘTE ȘI: Nenorocire! Familie cu doi copii, din Timişoara, spulberată de un autotren. Tatăl, de 35 de ani, a murit

Mai adaug că eu am lăsat în implementare proiectul pe fonduri europene de 150 milioane lei de schimbare a 30 de kilometri de conducte, proiect cu care dl Fritz se laudă fără rușine, fără ca el să aibă cel mai mic merit”, mai punctează Robu.

Cum a trimis Colterm la plimbare Curtea de Apel Timișoara

Sentința Curții de Apel Timișoara, care nu este definitivă, respinge acţiunea în justiţie formulată de reclamanta Compania Locală de Termoficare Colterm SA prin administrator judiciar consorţiul Alfa & Quantum Consulting SPRL, Maestro SPRL şi Insolvein SPRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu. Acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 35, emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu în soluţionarea plângerii prealabile (contestaţiei fiscale), comunicată societăţii reclamante la data de 9 august 2021.

CITEȘTE ȘI: Poşta Română a anunţat când vor fi distribuite pensiile în luna ianuarie 2022

Pe scurt, până la o decizie definitivă, care din păcate are un grad mare de probabilitate, Colterm are de achitat o amendă în sumă totală de 106.863.467 de lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Echipa Fritz a ratat driblingul, dar aruncă mâța moartă în curtea vechii administrații. Robu: Este începutul sfârșitului

    1. Nu iti fa griji MAESTRUL DONIMIC deja cauta cumparator pentru VILA lui sa recupereze o parte din bani pentru amenda primita din cauza INTELIGENTEI conduceri a treburilor locale a orasului.Caldura nu dar noroc ca afara nu este ger, ca pe MAESTRUL il doare in SPIT ca el sta la caldurica in vila lui si PROSTIMEA sa se descurce cum stiu ei

  1. Mai putin si SUPER SPECIALISTI astia de la USR o sa ajunga sa indatoreze Timisoara pe 7 generati inainte.Ca procesele le pierd pe banda rulanta.Cu toate ca au angajat tot felul de birouri de avocatura,interne si externe.Ca serviciul juridic din primarie este acolo ca asa prevede organigrama sa taie frunze la caini.Credite peste credite dar nimeni nu stie ce se intampla cu bani luati.Ca in campania electorala promiteau marea cu sarea,transparenta 100%bugetul prezentat transparent NIMICA,impozite si taxe marite dar ce se intampla cu bani numai ei stiu.Sau este secret de stat nu fiecare cetatean sa stie ce fac CAPETELE LUMINATE cu bani nostri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *