După organigramă, a mai picat ceva la Primăria Timișoara

Primăria începe plata dobânzilor și a ratelor pe obligațiunile municipale

După organigramă, a mai picat ceva la Primăria Timișoara

La primărie, dacă nu curge, pică. Așa s-a întâmplat cu organigrama, care a fost respinsă de două ori în instanță, iar acum a mai picat ceva.

Este vorba de platforma care asigură circuitul documentelor, comunicarea și colaborarea internă, astfel încât să poată crește productivitatea muncii.

Imediat ce această tehnologie nu a mai fost funcțională, angajații au intrat în panică, gândindu-se că se revine la timpurile străvechi, cu plimbarea hârtiilor pe holuri, în care componenta manuală avea un rol determinant.

CITEȘTE ȘI: Alertă în vestul țării. Adolescentă rătăcită în pădure în zona 3 Insule. Căutările se desfășoară și aerian cu elicopterul SMURD

A fost mare agitație în primărie, pentru că întreaga activitatea a avut de suferit, de la acordarea numerelor de înregistrare până la transmisiile pe canalale primăriei, însă în cele din urmă lucrurile și-au revenit, încet-încet.

Cauza pare să fie dată got de lipsa de orgnizare de la nivelul conducerii municipalității, care nu a mai plătit serviciile de mentenanță pentru tehnologia folosită. S-a întâmplat ca în cazul Colterm, după principiul ”nu plătiți, tăiem totul”.

Așa a picat căldura, la fel a fost cu organigrama și cu desființarea unor posutri, iar acum a venit rândul comunicării electronice. O fi vreun semn, de pică toate?


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “După organigramă, a mai picat ceva la Primăria Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *