Dublu regal la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara și la Editura „Victor Babeş”

Dublu regal la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara și la Editura „Victor Babeş”

În 1 decembrie 2023, Editura „Victor Babeş” din Timişoara a aniversat 15 ani de activitate în domeniul producţiei de carte.

Editura a fost înfiinţată în septembrie 2005, pe baza unei hotărâri a Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Activitatea propriu-zisă a editurii a pornit, însă, în 1 decembrie 2008, în scopul promovării valorilor culturii tehnico-ştiinţifice naţionale şi universitare, în ţară şi în străinătate. Sediul editurii se află la etajul III al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în Piaţa Eftimie Murgu, nr. 2, cu denumirea „Victor Babeş”, după renumitul bacteriolog şi morfopatolog român, al cărui nume îl poartă cu cinste şi universitatea, începând din anul 2001.

Editura „Victor Babeş” este înscrisă pe lista editurilor recunoscute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS). Conform standardelor impuse la nivel naţional şi internaţional, pentru ca o editură să fie luată în calcul la determinarea ofertei de carte, aceasta trebuie să funcționeze permanent și să editeze un număr minim de titluri anual – aproximativ 10.

În anul 2023, Editura „Victor Babeş” a publicat circa 60 de volume, adunând un număr de peste 550 lucrări în cei 15 ani de activitate.

Editura nu publică doar cărți de factură educațională și științifică, ci și-a asumat și rolul de a promova și susține cultura în comunitatea timișoreană, ajutând la apariția mai multor romane, cărți de poezii sau cărți pentru copii.

Astfel, prin editura UMFVBT, au văzut lumina tiparului operele unor personalități culturale și medicale, precum scriitoarea Veronica Balaj, cu romanele „Amiază nevindecată”, „Cina lupilor” și „Rotirea neamurilor”, Nicola Tiberiu Trăilă, cu „Elogiu chirurgiei”; „Curs liber de cultură medicală generală. Arta diagnosticului și simțul clinic” și „Medicina în perspectiva vârstei a treia”, de Acad. Pius Brînzeu, volumul autobiografic „Calea spre vârf”, de Dan V. Poenaru, „Culorile nostalgiei. Amintiri ale unui psihiatru”, de Mircea Lăzărescu, „Amprente pe spațiul gol. Medicină narativă: 10 povestiri”, de Göksel Altınışık, romanele „Jurnalul călugăriţei”, „Secvenţe… de culise. Poveştile unei secretare” și „Noaptea îngerilor”, semnate de Liliana Ardelean, dar și cel mai recent volum „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, semnat de Sabin Ionel.

Așadar, Editura „Victor Babeş” a dovedit și dovedește de la an la an că își atinge binemeritat scopul de promovare a valorilor culturii tehnico-ştiinţifice naţionale şi universitare, și nu numai, în ţară şi în străinătate, contribuind în acest fel la realizarea unei circulaţii nestânjenite a ideilor şi principiilor academice și culturale.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea volumului intitulat „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, semnat de prof. univ. emerit dr. Sabin Ionel.

Evenimentul a avut loc joi, 7 decembrie 2023, ora 17.00, în Amfiteatrul „Pius Brînzeu” (Sala Senatului), et. 1, la sediul Medicină 1 din Piaţa Eftimie Murgu nr. 2.

Amfitrion al evenimentului a fost Profesorul Dan V. Poenaru, director general al Editurii „Victor Babeș”, iar alături de autor au luat cuvântul Prof. univ. dr. Octavian Marius Crețu, rectorul UMFVBT, Prof. univ. dr. Marius Raica și Prof. univ. dr. Alexandru Ruja.

Scriitor, cercetător, istoric, publicist, fost director al Editurii Politehnica, dar și profesor emerit la Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din Timișoara, Sabin Ionel este semnatar al mai multor volume, precum „Profesorii” (2002), „Seniorii”, „Interviuri” (2004), „Polifonie”, „Poeme” (2006), „Generația”, „Interviuri” (2010), „România în Quonotations” (2010),  „Așteptarea” (2011), „Depărtările” (2012), „Paradigma elenă” (2015) și multe altele, cea mai recentă fiind „Satul ca obârșie”, volum apărut în acest an la Editura Politehnica, despre istoria familiei Babeș.

Cea mai recentă apariție editorială a profesorului Sabin Ionel – „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, o ediție îngrijită de profesorul Dan V. Poenaru, este o contribuție la promovarea culturii în Banat, reprezentând, totodată, un volum de referință pentru universitatea noastră, care poartă cu mândrie numele savantului Victor Babeș, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea.

Un pionier în medicină şi biologie, Victor Babeş a fost creatorul şcolii române de morfopatologie şi microbiologie, a introdus principiul serovaccinării și a inventat diverse săruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea în masă a unor boli transmisibile, devenind unul dintre promotorii activi ai medicinei sociale din România și nu numai.

CITEȘTE ȘI: Copiii îi pot trimite scrisori lui Moș Crăciun prin Poșta Română, iar acesta le va răspunde. O cutie este amplasată și la Timișoara

Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854, la Viena, însă studiile gimnaziale le-a făcut la Lugoj, tatăl său, Vincenţiu Babeş, fiind o personalitate a vieţii politice şi culturale din Banat, cunoscut avocat, profesor, ziarist, om politic și membru fondator al Academiei Române, care s-a născut în satul bănăţean Hodoni, în 1821, la circa 20 km de Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *