
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș a atras atenția municipalității timișorene, cât și operatorului DDD să nu mai folosească metode de dezinsecție prin pulverizarea aeriană a pesticidelor.
Conform unui document al DSP Timiș “a transmis punctul de vedere al Institutului Național de Sănătate Publică, către primăria Municipiului Timişoara şi către operatorul DDD în data de 30.07.2024, precum şi tuturor primăriilor din județul Timiş”. Documentul este semnat de Florin Ardelean, directorul executiv al direcției de sănătate publică.

Vă reamintim că Institutul Național de Sănătate Publică a publicat, pe 1 august 2024, o informare privind produsele aplicate împotriva înmulțirii unor vectori (țânțari, căpușe, muște etc). Prin acest document, autoritatea națională a clarificat faptul că temperaturile ridicate și valurile de căldură, favorizează apariția/înmulțirea țânțarilor, căpușelor, muștelor etc., vectori ce transmit anumite boli, dintre acestea făcând parte neuroinfecția West Nile, boala Lyme etc. Pentru combaterea acestora sunt aplicate tratamente specifice, în special în zonele cu spații verzi.
Cu toate acestea, legislaţia din România şi din Uniunea Europeană interzice pulverizarea aeriană a pesticidelor în general. În contextul legislaţiei naţionale şi europene, pulverizarea aeriană înseamnă aplicarea pesticidelor dintr-o aeronavă (avion sau elicopter).
Conform dispoziţiilor în vigoare, este permisă numai pulverizarea aeriană a pesticidelor agricole în cazuri speciale, atunci când nu există metode alternative viabile sau când pulverizarea aeriană prezintă avantaje clare din punctul de vedere al efectelor reduse asupra sănătății umane și a mediului, în raport cu aplicarea terestră a pesticidelor(precum, ariile cu topografie și relief care împiedică accesul echipamentelor terestre, păduri situate pe versanți, etc).
Excepţia nu este aplicabilă în cazul insecticidelor din categoria produselor biocide (“pesticide neagricole”), deoarece pulverizarea aeriană este interzisă în imediata apropiere a zonelor rezidențiale, a ariilor naturale protejate și a zonelor de protecție situate în vecinătatea apelor. Această condiţie sine qua non este opozabilă acordării derogărilor de pulverizare aeriană cu insecticide din categoria produselor biocide, deoarece organismele țintă care trebuie combătute se afla în jurul caselor rezidențiale și a spațiilor ocupate de oameni și animale.
Ȋn urma evaluării de către Institutul Naţional de Sănătate Publică a riscurilor toxicologice pentru om şi a eficacităţii biocide, în România nu există insecticide din categoria produselor biocide TP18 (Insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode) avizate sau autorizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide in vederea efectuării tratamentelor prin pulverizare aeriană dintr-o aeronavă (elicopter, avion).
CITEȘTE ȘI: Raliu în zona centrală a Timișoarei. Circulaţie şi parcare cu restricţii
Ȋn România şi în Uniunea Europeană sunt avizate/autorizate insecticide din categoria produselor biocide aplicate prin nebulizare/fumigare ULV pe cale terestră, conform instrucţiunilor de utilizare, a indicaţiilor şi înscrisurilor din actul administrativ al fiecӑrui produs. “ULV” este abrevierea de la „Ultra-Low-Volume” şi reprezintă volumul minim efectiv al produsului formulat fără nicio diluare suplimentară, care se aplica cu ajutorul nebulizatoarelor ULV.



avand in vedere invazia de tantari si disconfortul creat populatiei mai ales in prisma cazurilor wesnile cosider total inoportuna interventia dsp.parca a-ti fi o institutie care protejaza tantarii .sa va fie rusine.sfatul meu e ca trebuie sa vedeti beneficiile si abia apoi sa tineti cont de prejudicii
pai nu asa au vacut cu vax-urile? s-au uitat la beneficii(si au fost, multe multe miliarde in conturi) si-apoi au urmat prejudiciile🤪
da’ ce-o fi insemnand „primum non nocere”, ca nu mai stiu exact de la latina?
da’ se poate stropi si de la sol, nu? asta n-a interzis dsp-ul, nu? ca in articol zice ca:
„Ȋn România şi în Uniunea Europeană sunt avizate/autorizate insecticide din categoria produselor biocide aplicate prin nebulizare/fumigare ULV pe cale terestră”
#🤪
Tocmai acum, când se moare de la ințepătura anumitor țânnțari!!!
Ultima stropire a fost: apa.
Probabil ca procentele pe contracte nu au fost deajuns baronilor locali.
Sa vedem cum rezolvati probleme in tot judetul Timis sau inpingeti motivul la EU, ca intotdeauna cand dati dovada de neputinta si pricepere.
Invazia țânțarilor este un fapt real și greu de suportat , s-ar impune o dezinsecție urgenta, dar și efectul stropirilor anterioare a fost ZERO…probabil solutpia a fost puternic diluata ; in schimb a scăzut puternic numărul vrăbiilor…
Ar trebui sa incepem cu conspiratii? de ce deodata nu mai e voie sa starpim tantari si insectele….. sa nu vb de viespile care pur si simplu te ataca stresate de caldura. Additional, E-urle din mancare nu le verifica si interzice…… dar daca acceptam toate deciziile de rahat, ne meritam soarta
Foarte bine! , ne ajunge sa mai fim otrăviti
Cam târziu v-ați trezit să vă sesizați 😤
Foarte bine ca Nu mai stropiți cu “otrăvuri” ce afectează oamenii, plantele, nu mai sunt insecte /gize pe câmp …. si tot mai putine sunt păsările (vrăbii, porumbei…) chiar și albinele dispar. Vrem să respirăm AER. CURAT nu cu CHIMICALE …. ajunge cât a fost în pandemie! 😷
La fel se întâmplă și în Germania, unde nu este permis a se arunca din avion cu insecticide pentru a nu omorî animalele mici ca vrăbiile, șoarecii, șobolanii etc. Noaptea minții!
FELICITARI Dsp pentru intervenție !
La fel trebuie intervenit si cu clima din mijloacele de transport public temperatura min. sa fie maxim 23 grade si nu 16 cum este acum. VI DE LA 60 GRADE DIRECT LA 16 GRADE.